Legea numerelor mari

Există o lege care are grijă ca probabilitatea unui eveniment statistic dat, verificată practic, prin­tr-un număr mare de repetări ale experimentului, să se apro­pie tot mai mult de probabilitatea teoretic calculată. Uitaţi de ea!

O nouă le­ge a numerelor mari este reinventată sub ochii noştri, ca o unealtă specială a guvernării la români. Ea spune simplu: cu cît problema pe care o avem de rezolvat este mai mare, mai complexă sau doar mai rău formulată, cu atît mai mare trebuie să fie suma bugetară cheltuită pe seama ei. Reţineţi, nu pentru rezolvarea ei, căci pe nimeni nu interesează cum trebuie rezolvată, nu de acolo ies banii pentru băieţii deştepţi, ci pe seama ei, adică mimînd rezolvarea sau rezolvînd-o cît mai prost.

România este o ţară minunată, mai ales pentru cei care se află la guvernare, pentru că are o groază de probleme, mari, nerezolvate. Iau, la întîmplare, problema infrastructurii de transporturi: auto, feroviare şi aeriene. România abia are nişte drumuri uşor modernizate de secol XIX, făcute tocmai prin secolul XX şi nicio autostradă; are o reţea de căi ferate făcută prin secoul XVIII şi întreţinută cu greu la standardele de atunci, cu minime modernizări, pînă în zilele noastre, şi are cîteva aeroporturi pe care nu pot ateriza două avioane deodată, pentru că este depăşită capacitatea fizică a pistelor şi cea operaţională a turnurilor de control. Buuuuun! Ce fac guvernările României, din 1989 încoace, cînd aveau toată libertatea să rezolve problema? În virtutea legii numerelor mari, ele cheltuiesc cît mai mulţi bani, pentru a obţine cît mai puţin efect util, dacă se poate zero. Şi, după cum realitatea o dovedeşte, se poate! Dacă cineva ar face operaţia simplă de adunare a sumelor cheltuite în România de autorităţile locale şi de celebra Companie Naţională a Drumurilor, pentru a reuşi să menţină constant şi mult peste media ţărilor afro-ecuatoriale numărul de gropi pe kilometru liniar de şosea, s-ar lua cu mîinile de cap. Chiar şi la preţurile Bechtel, am fi construit pînă acum o mie de kilometri de autostrăzi. Nu le-am construit, ceea ce înseamnă că legea numerelor mari şi-a făcut datoria! La fel am făcut şi cu căile ferate şi cu transporturile aeriene.

Un alt exemplu la îndemînă, infrastructura urbană, alta decît cea rutieră. O problemă cît casa de mare: reţelele de canalizare şi transport ale apei, de colectare şi retratare a apelor reziduale sunt vechi de cel puţin jumătate de secol, au fost prost construite şi fără nicio legătură cu configuraţia urbană actuală. Infrastructura de alimentare cu energie electrică face faţă cu succes parametrilor de urbanizare din România, dar nu cea de azi, ci aceea de pe la începutul secolului XIX. Cea de alimentare cu resursă energetică pentru încălzirea locuinţelor a fost făcută mai tîrziu, ce-i drept, dar scopul ascuns al constructorilor pare să fi fost ilustrarea perfectă a legii entropiei. Chiar şi infrastructura de locuire, case, blocuri, este sub-minimal funcţională, asigură un confort redus, avînd grijă, în schimb, să risipească intens orice resurse disponibile. Aerul oraşelor noastre este un coctail de ingredienţi poluanţi şi particule de praf, metale grele şi alte elemente puternic dăunătoare pentru sănătate. Ce fac guvernanţii risipiţi prin instituţiile care învîrt bugete de miliarde de euro anual? Aplică legea numerelor mari! Cheltuie sume imense cu efect social util, zero. Ba, primăria Bucureştilor se poate lăuda că a reuşit performanţa să obţină efect util mai mic decît zero, adică situaţia este mult mai rea decît pe vremea cînd nu se cheltuiseră, încă, miliardele de euro pentru înlocuirea bordurilor, respectiv pentru recondiţionarea găurilor vechi din carosabil şi practicarea altora noi. Mai nou, a apărut ideea genială de a bandaja blocurile astea vechi şi nefuncţionale, sub pretextul că astfel nu vor mai lăsa căldura să iasă din ele. Vestea proastă pentru susţinătorii acestei idei este că pierderile se realizează, peste 80%, prin gea­muri. Ori acoperirea lor cu material izolant ar putea să fie întîmpinată cu oarecare reticenţă de locatari. Dar, ce contează amănuntele! Important este că avem încă un ministru care înţelege, pe deplin, Legea de guvernare a numerelor mari.

Mai nou, guvernarea a dat de o altă problemă grea şi complicată - criza! Nu ştim ce-i aia, nici din ce ni se trage, dar legea numerelor mari ne scoate imediat din încurcătură - e nevoie de un împrumut. Mare! Cam de vreo 20 de miliarde de euro! Păi, staţi puţin, care-i problema? Unde-i buba? Ce gaură trebuie neapărat acoperită? Ce facem de banii ăştia? Din ce-i plătim înapoi? Cui, ce-i pasă! Totul este să înţelegem că avem nevoie de o centură de siguranţă! Bine, bine, dar una mai ieftină n-aţi găsit? Nu, la noi acţionează implacabil, mai ceva decît gravitaţia, Legea numerelor mari. Să luăm noi banii, că pe urmă ne descurcăm cu cheltuitul, doar avem experienţă. De guvernare, vreau să zic!