Fotbalistul spaniol Joaquin Sanchez, căpitanul şi legenda clubului Betis Sevilla, a anunţat mercuri că se va retrage din activitate la finalul acestui sezon.
Joaquin Sanchez (41 de ani), mijlocaşul ofensiv al clubului spaniol Betis Sevilla se va retrage după o carieră de 23 de ani la nivel profesionist. Fotbalistul şi-a anunţat retragerea prin intermediul unui videoclip cu un mesaj emoţionant:"Viaţa este o evoluţie constantă. Cheia este să punem puţină artă în orice. Drumul este plin de emoţii. Acea noapte magică de aprilie în care am putut să-mi îndeplinesc un vis. Ce repede trece timpul! Nimic nu este pentru totdeauna, spun ei, dar greşesc. Nu cunosc ei arta? Este inspiraţie, emoţie şi transformare. Timp de 23 de ani am încercat să fac din fotbalul meu o artă şi să fiu amintit din generaţie în generaţie. De la clasic la contemporan. Singurul lucru care mai rămâne de făcut este să îmi atârn în cui ghetele, arta mea. O fereastră către eternitate".
În tot acest timp Joaquin a evoluat la patru echipe; Betis Sevilla, FC Valencia, Malaga şi AC Fiorentina. El a adunat 521 de meciuri oficiale pentru Betis, cu 68 de goluri marcate. În palmares, Joaquin are trei Cupe ale Spaniei, două cu Betis (2005, 2022) şi una cu Valencia (2008).