Leonard Orban: România ar putea opera în 2012 fonduri europene mai mari cu 10%

A.G.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 27 octombrie 2011

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a afirmat, ieri, la finalul unei întâlniri avute cu ministrul Mediului, Laszlo Borbely, şi preşedinţii Consiliilor Judeţene cu probleme în implementarea proiectelor pe deşeuri, că la nivelul Uniunii Europene există o propunere în stadiu destul de avansat prin care nivelul contribuţiei UE pentru derularea de proiecte din fonduri comunitare să fie majorat cu 10%, fapt ce ar permite României operarea unui buget mai bun în 2012.

"(...) Vreau să vă spun că există în momentul de faţă o propunere care este foarte avansată privind posibilitatea ridicării nivelului contribuţiei Uniunii Europene cu 10 puncte procentuale, ceea ce în mod clar, ne va uşura activitatea în cursul anului 2012 şi ne va permite şi din punct de vedere bugetar să stăm într-o poziţie mult mai bună. Evident, dacă această propunere va fi acceptată, şi se pare că este un acord în Consiliu, mai este de aşteptat votul Parlamentului European. Deci, sub rezerva aprobării Parlamentului European, în 2012 România poate opera cu o contribuţie a Uniunii Europene mai mare cu 10%, până la 95%. Este o veste bună şi pentru bugetul de stat pentru anul viitor", a afirmat Orban, citat de Agerpres.

În ceea ce priveşte situaţia proiectelor ce nu au ajuns să fie implementate până la ora actuală, şi care pot beneficia de fonduri europene, Orban a menţionat că vor exista o serie de criterii foarte dure pentru aces-te cazuri, iar sancţiunea aplicată celor care nu şi-au făcut va merge până la retragerea finanţării.

"Ceea ce se întâmplă în momentul de faţă face parte din noua direcţie spre care va evolua întreg procesul de gestiune al fondurilor comunitare. Şi aici mă refer la mai multă rigurozitate, la stricteţe în acest proces. Mesajul este unul general adresat tuturor proiectelor, nu numai celor care acoperă programul operaţional de mediu. Trebuie să înţelegem foarte clar că autorităţile au anumite res-ponsabilităţi, dar pe de altă parte există responsabilităţi din partea beneficiarilor, mai ales când acestea sunt autorităţi publice. În condiţiile în care nu vor fi întreprinşi paşii necesari nu vom avea altă opţiune decât să retragem finanţările şi vreau să fie foarte clar. Nu este o chestiune îndreptată împotriva acestor beneficiari, ci pur şi simplu este o chestiune de interes naţional. Nu facem asta acum, atunci în următoarele luni vom pierde bani şi vor fi bani foarte mulţi. A venit momentul în care dacă proiectele nu vor fi implementate, pur şi simplu ele nu vor putea fi finalizate până la sfârşitul lui 2015. Vom veni cu nişte criterii foarte clare, inclusiv care să fie solide din punct de vedere juridic, astfel încât să fixăm nişte termene, obligaţii care să fie îndeplinite. Dacă acestea nu vor fi îndeplinite, pur şi simplu vom retrage finanţările", a explicat Leonard Orban.

Acesta a adăugat că banii retraşi nu se vor pierde, ci vor fi redirecţionaţi către alte proiecte ce pot fi duse până la capăt, avertizând totodată că va propune Guvernului o serie de măsuri dure la adresa celor care nu duc la bun sfârşit proiectele, deşi este an electoral.

"Ceea ce este foarte important este că banii aceştia nu se vor pierde. Îi retragem din proiectele care nu pot fi implementate şi îi orientăm spre alte proiecte care vor putea fi rezolvate până la sfârşitul acestei perioade (2007 - 2015, n.r.). Dacă stăm şi nu acţionăm acum, ajungem la finalul perioadei în care vom constata că proiectele nu sunt gata, iar banii vor fi complet pierduţi. Vorbim de sume foarte mari, în politica de coeziune vorbim de aproape 20 de miliarde de euro doar contribuţia Uniunii Europene. Nu voi ezita să propun Guvernului decizii dure în an electoral pentru că sunt necesare şi vorbim de interesul naţional", a spus ministrul Afacerilor Europene.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, şi ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, s-au întâlnit miercuri, cu reprezentanţii Consiliilor Judeţene care au întârzieri în pregătirea proiectelor ce trebuie depuse pe Axa 2, domeniul major de intervenţie 1 - Sisteme de management integrat al deşeurilor.

Lista judeţelor cu probleme în implementarea proiectelor pe deşeuri cuprinde: Bucureşti, Alba, Caraş Severin, Dolj, Galaţi, Harghita, Maramureş, Prahova, Buzău, Brăila, Iaşi, Constanţa, Tulcea, Bihor, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara, Vâlcea şi Braşov.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb