Cursul a coborât, ieri, la 4,4086 lei/euro, cel mai redus nivel înregistrat în ultimele opt luni. Pe 8 mai, euro era cotat la 4,4032 lei.
Aprecierea monedei naţionale a fost determinată de intrările de capitaluri străine, interesate de titlurile de stat vândute de către Ministerul Finanţelor Publice (MFP), ne-au declarat surse din piaţă. Acest interes a fost vizibil la licitaţiile organizate de către Finanţe în luna decembrie, precum şi la prima licitaţie din acest an, care au înregistrat randamente în scădere şi suprasubscrieri, ne-au explicat domniile lor.
"Ţara noastră beneficiază de un context extern favorabil, în care bursele au crescut, iar pieţele se aşteaptă la noi injecţii de lichiditate din partea Băncii Centrale Europene. În acest condiţii, investitorii se orientează către active percepute ca fiind mai ris-cante, dar care oferă randamente mai ridicate, precum obligaţiunile şi monedele ţărilor din Europa Centrală şi de Est", au mai adăugat sursele noastre.
În jurul orei 17.00, cursul oscila în jurul nivelului de 4,39-4,41 lei/euro. La deschidere, euro a fost cotat la 4,4030 - 4,4050 lei, iar pe parcursul sesiunii nivelul maxim a fost de 4,4105 lei/euro.
Pentru dolarul american, banca centrală a anunţat o rată de schimb în creştere cu 1,2 bani, de la 3,3608 lei/dolar la 3,3728 lei/dolar.
Rata de referinţă pentru francul elveţian a scăzut uşor, de la 3,6474 lei/franc la 3,6465 lei/franc. În sesiunea precedentă, cursul de referinţă leu/franc elveţian s-a situat la minimul din 27 aprilie 2012, dată când francul a fost cotat la 3,6416 lei.