Calmul relativ instaurat pe pieţele financiare internaţionale, marcat doar de creşterea exuberantă a burselor de valori, a trimis în plan secund criza creditării.
O sursă anonimă citată de Reuters, sursă apropiată de Comitetul Basel de Supervizare Bancară, arată, însă, că percepţia instituţiilor naţionale de reglementare este diametral opusă. Reprezentanţi ai acestora se vor întâlni la Basel, în această săptămână, pentru a discuta "criza gravă a lichidităţii", care a determinat băncile centrale să injecteze sute de miliarde de dolari în sistemul bancar.
Membrii Comitetului Basel nu împărtăşesc optimismul pieţelor în privinţa funcţionării pieţei creditelor: "În cercurile bancare şi de supervizare criza este departe de sfârşit. Această criză poate evolua în valuri", a mai spus sursa citată de Reuters.
O serie de reprezentanţi ai comunităţii bancare internaţionale au făcut un apel către băncile centrale pentru asumarea unui nou rol, pe lângă cel de asigurare a lichidităţii în condiţii de criză: rolul de market maker pentru titluri comerciale. Sursa citată de Reuters a ţinut să precizeze că o astfel de opţiune este exclusă: "Nici nu se pune problema.
Călin Rechea
(continuare în pag. 6)
Piaţa doreşte acest lucru dar, deocamdată, nu există dezbateri pe marginea acestui subiect. Dacă o bancă centrală ar considera o astfel de acţiune, va fi inundată, la propriu, cu sute de miliarde în titluri comerciale susţinute de active".
În articolul de la Reuters se consideră că lipsa lichidităţii este unul dintre principalele riscuri cu care se confruntă instituţiile bancare şi se subliniază că acordul Basel II se concentrează doar pe cerinţele de capital. "Lichiditatea nu a jucat un rol major până în prezent, dar acum observăm că ne confruntăm cu o criză majoră a lichidităţii. Situaţia actuală, caracterizată de o lipsă a încrederii între bănci, are foarte puţine precedente istorice", mai arată sursa din cadrul Comitetului Basel.
Deşi nu există semnale de introducere a unei noi cerinţe de capital, cea pentru riscul de lichiditate, întâlnirea Comitetului Basel poate avea ca rezultat elaborarea unor recomandări suplimentare, dedicate modului de acţiune în cazul crizelor de lichiditate.
Criza globală declanşată în august 2007 a fost iniţiată de încetările de plăţi în cazul creditelor ipotecare din SUA, credite care au fost securitizate şi vândute pe scară largă ca instrumente de tip ABS (Asset Backed Securities) unor instituţii financiare, cum ar fi fondurile de hedging sau fondurile de pensii. Pentru creditele ipotecare acordate în prima jumătate a anului curent, date recente de la Moody"s arată cea mai ridicată rată a încetărilor de plăţi din ultimii 10 ani, conform unui articol din Financial Times.
Pierderile importante, generate de criza de pe piaţa creditării, i-au determinat pe miniştrii de finanţe din UE să considere introducerea unor noi reguli de raportare a expunerilor pentru bănci, conform unui document confidenţial citat de Bloomberg. "Absenţa unor informaţii precise asupra expunerilor la riscul de credit a constituit un factor cheie pentru pierderea generalizată a încrederii investitorilor în pieţele financiare", precizează documentul amintit. La nivelul Uniunii Europene se va evalua, până la mijlocul anului viitor, un cadru de reglementare extins, care să includă o metodologie mai bună de raportare a riscurilor şi revizuirea modului de calcul a valorii activelor financiare.
Actualul director al FMI, Rodrigo Rato, care va fi înlocuit la sfârşitul lunii octombrie de fostul ministru de finanţe francez Dominique Strauss-Kahn, a declarat că situaţia de pe piaţa creditelor va forţa guvernele să aducă schimbări substanţiale proiectelor bugetare naţionale. "Factorii politici decizionali nu trebuie să creadă că problemele vor rămâne doar în sectorul financiar. Problemele vor ajunge în sectorul real şi la nivelul bugetelor naţionale", îl mai citează Financial Times pe directorul FMI. Comisia Europeană a făcut publică, recent, opinia conform căreia creşterea costurilor creditării va reduce ritmul de creştere economică în Europa, iar incertitudinea care persistă cu privire la pierderile din creditare nu crează condiţiile unor reduceri a dobânzilor.