Licitaţia 69, între supravieţuire şi înavuţire

Pe măsură ce trece timpul apar tot mai multe detalii des­pre afacerea achiziţiilor de urgenţă şi directe de obiecte de artă contemporană. Ele par a fi mulţumit multă lume pentru că s-a făcut mai de la toţi şi la preţul cerut. S-a cumpărat de la membrii juriului, de la rudele lor, ba s-a cumpărat şi de la cei care contestau sesiunea de achiziţii şi cereau oprirea ei. Remarcabil, totuşi, gestul lui Dan Popescu, care a rămas în tabăra protestatarilor deşi fusese trecut şi în Comisia de selecţie ce a dat avalul afacerii, obligîndu-i pe organizatori la tertipul prezentării de două ori a componenţei comisiei, odată membrii numiţi şi a doua oară pe cei prezenţi, deşi era mai simplu să scrie că unul singur, Dan Popescu, de la galeria H"Art, a refuzat orice amestec cu afacerea tocării pe fugă a jumătăţii de milion de euro, unde tocata şi fuga nu vin din muzicologie. Pentru toate exis­tă explicaţii, chiar şi despre cum s-a cumpărat de la membrii Comisiei de cumpărare, de la Dan Palade chiar 7 lucrări, record de număr de achiziţii. Ţinînd cont că 4 se numesc "Ferestre", începi să crezi că MNAC nu se poate desprinde de afacerea "Termopanul", de pe vremea celui ce a dat numele beneficiarului, MNAC, Muzeul Năstase Adrian şi Co.

Dualitatea membru al juriului - fericit beneficiar al deciziilor juriului se regăseşte, în aceste zile, şi la MNAR, la premiile "Margareta Sterian" unde unul dintre premiile pentru creaţia muzicală a fost acordat unei expoziţii avînd ca unul dintre curatori pe unul dintre membrii juriului.

Dar boala vine, cu siguranţă, de la Casa Poporului, Comisia de achiziţii şi cea pentru premiile "Margareta Sterian" avînd doi membri comuni. Este, desigur, impresionantă componenţa Comisiei de achiziţii, doar că niciunul nu avea de a face în vreun fel cu banii, cu cuantumul lor, cu nivelul de preţ, altfel spus cu comerţul cu obiecte de artă, ceva care să le permită să iasă din extazul faţă de oferta unui coleg, prieten, rudă, fost student, sau din ura faţă de inamici, şi să aplice o estimare corectă a preţului, cea de a doua jumătate a responsabilităţii întreprinderii. Unul singur putea face asta, Popescul de la H"Art, dar am putea spune că "le-a făcut-o", preferînd să se delimiteze public de această mişcare. Între noi fie vorba, noi cele cîteva milioane de cititori ai gazetei, juriul întreg trebuia format din oameni care văd bani cînd se uită la o lucrare de artă, altfel totul nu este decît un ajutor material dat spre supravieţuire sau înavuţire. Atunci cum a fost stabilite preţurile? Fiecare artist în parte, în intimitatea atelierului său, înconjurat de capodoperele ude, pregătite instant pentru achiziţiile ministerului, cu sau fără o oglindă în care să-şi oglindească importanţa, a pus pe cîntar cheltuielile materiale, la nivel de culori Rembrandt luate din magazinele de bijuterii de pe bulevardele chic ale Parisului, apoi valoarea necuatificabilă a creaţiei, preţuită la suprapreţ, a mai zis că dacă teancul maxim care i-a fost pus vreodată în mînă a fost de x mii de euro, acum două secole, cota se stabileşte înmulţind maximul x cu un n variabil în funcţie de starea de dispoziţie şi raportare la mersiul pe care istoria artei trebuie să-l emită pentru onoarea providenţială pe care i-o face oferind creaţii Comisiei de selecţie şi evaluare a ofertelor depuse în vederea atribuirii contractelor de achiziţie publică de lucrări de artă plastică contemporană. Acesta, cel puţin, este numele său complet, conform comunicatului MCC, ceea ce înseamnă că este foarte posibil să se fi schimbat, cum nici lista cu lucrări achiziţionate nu pare a fi definitivă, deşi cînd e vorba de transparenţa cheltuirii banului public, totul ar trebui să fie cristal şi îngheţat.

După ce am dezbătut aceste acte de mare perversiune, să detaliem rezultatele licitaţiei cu numărul 69 al casei Monavissa, moment pe care îl aşteptam de aproape 5 ani. Locul de onoare a revenit, şi de această dată, unui Tonitza. A fost, însă, un peisaj, şi de numai 38,5 mii de lei. "Toamna" des­pre care este vorba este una mult mai frumoasă decît ce avem noi afară, altfel este semnată, datată 1924 şi vine din colecţia Nicuşor Constatines­cu, sperăm că doar omonim cu baştanul de Constanţa ce a adormit la volan, într-o intersecţie, din fericire, dacă poate fi vorba de fericire aici, cînd stătea pe loc. Şi stătea, şi stătea... S-a mai dat un Tonitza în această vînzare, un tuş pe carton, copaci, de la Sfîntul Nicolae şi el. A fost adjudecat cu 5,5 mii lei, un preţ modest pentru o grafică de un artist cu cea mai mare cotă pe ulei.

Al doilea în top vine un artist contemporan, plecat dintre cei vii, din păcate, dar cu o cotă în creştere temeinică. Ion Alin Gheorghiu, că despre el este vorba, are prieteni care îl venerează şi colecţionari care îl achiziţionează. "Natură statică cu carte", lucrare din 1953, cu un portret pe spate, venită dintr-o colecţie mai cunoscută, a fost vîndută cu 15,5 mii de lei, ceea ce pare mult, dar nu pentru ceea ce cer contemporanii care o pot face prin viu grai.

La mică distanţă se află un artist aflat într-un adevărat sprint comercial în ultimul timp. O natură statică de Gheor­ghe Vânătoru, cunoscutul GhNG, după cum semna, a fost adjudecată cu 15 mii de lei. Cam din aceleaşi vremuri dar mai puţin longeviv a fost Alexandru Phoebus, un mare şi extrem de interesant artist român, despre care trebuie să vorbim mai mult, cu orice ocazie. Un peisaj bucureştean în stilul său specific, de un grafism rar, a fost vîndut cu 12 mii lei. Acelaşi preţ a fost obţinut de o "Colombină" de Vladimir Zamfirescu, un discret dar uriaş pictor din zilele noastre, unul dintre cei care ne marchează contemporaneitatea. Lucrarea vîndută duminica asta la Monavissa cu 12 mii de lei a fost realizată în 1992 şi se afla deja într-o colecţie de artă. În imediata apropiere a preţurilor vehiculate, obligîndu-ne, deci, la o strînsă atenţie, se află Nicolae Vermont, cu o "Fată cu brîu roşu", pictură de dimensiuni mai reduse dar preţ din vîrful şedinţei de duminică - 11 mii lei.

La despărţirea de licitaţia cu numărul 69 al casei Monavissa să mai observăm doar că oferta cu acelaşi număr din şedinţa 69 a fost una încărcată de romantism, un peisaj la marginea apei de Constion, ulei pe carton vîndut la un preţ de galerie de provincie, doar 7 milioane. Mai ieftin nu găseam nici la tîrgul Rom-antique, pentru că, într-adevăr, a mai avut loc o manifestare cu acest titlu, dar nu este nici o problemă dacă nu aţi reuşit să aflaţi, promovarea sa păstrînd nealterată nota de discreţie sinucigaşă care înconjoară tîrgul de la World Trade Center. Mai bine îl muta, pe tîrg, la Casa Poporului, dar acolo tocmai s-a deschis o splendoare de expoziţie de contemporan, foarte tînărul Laurenţiu Midvichi, una dintre cel mai bune prezentări de pictură din ultimul timp de pe meleagurile noastre. Puteţi vedea aceste lucrări doar la sala "Constantin Brâncuşi" de la Casa Poporului pentru că instituţia cu două etaje mai sus şi pe altă faţadă, am numit MNAC-ul, nu i-a cumpărat nici o lucrare, deşi tocmai a spart o jumătate de milion de euro pe cumpărături de sărbători.