Licitaţia pentru desemnarea lichidatorului "Menarom" Galaţi va avea loc în iulie 2007

Marilena Dinu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 iunie 2007

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va organiza luna viitoare licitaţia pentru desemnarea lichidatorului Menarom Galaţi. Participanţii la licitaţie vor fi dintre lichidatorii agreaţi de către AVAS. Potrivit declaraţiilor directorului Menarom Galaţi, anunţul pentru organizarea licitaţiei a fost publicat de către AVAS în data de 14 iunie 2007, urmând ca pe 16 iulie 2007 să aibă loc desemnarea lichidatorului. "Sperăm că lichidatorul desemnat câştigător să ducă la bun sfârşit obiectivul propus, respectiv vânzarea în funcţiune a fluxului viabil" a afirmat inginer Dan Gabriel Cristea. După ce va fi ales, lichidatorul va avea de îndeplinit anumite condiţii. Astfel, în trei luni de zile trebuie să facă vânzarea, pentru care va primi un comision, iar dacă vânzarea se va realiza mai devreme va mai avea un comision de succes. Vânzarea se va face pe baza unei soluţii tehnice, care va permite continuarea activităţii la Memarom. "În marea majoritate a cazurilor, lichidatorii când intră într-o societate sunt puşi să câştige ei bani, cât se poate de mulţi, să distrugă şi să împartă fiecare activ ca pe o felie de tort şi să îndestuleze cât poate de mult creditorii. În condiţiile noastre, lichidatorul trebuie să fie o persoană cât se poate de discretă, care trebui să ajute Menarom să funcţioneze, nu să o sugrume", a declarat directorul societăţii.

Acţionarii Menarom Galaţi (pachetul majoritar al companiei este controlat de AVAS - 50%, restul acţiunilor fiind împărţite între Dutch Shipparts B.V. Olanda - 39,7% şi alţi acţionari - 10,3%) au aprobat luna aceasta lichidarea voluntară a societăţii considerând ca aceasta este soluţia care va duce la salvarea activităţii Menarom Galaţi.

Amintim că constructorul naval a mai trecut printr-o privatizare în 1998, care a fost un eşec total, olandezul care cumpărase Menarom a lăsat societatea cu 108 miliarde de lei vechi datorii către bugetul de stat.

Societatea gălăţeană avea termen ca până pe 8 august să opteze fie pentru demararea procedurilor de privatizare, fie pentru lichidarea voluntară, în caz contrar riscând să fie închisă. Menarom a fost inclusă, în februarie, pe o lis­tă cu 28 de companii propuse de autorităţi pentru lichidare, dar care au primit un răgaz până la jumătatea anului pentru a-şi eficientiza activitatea. Pe aceeaşi lis­tă se mai află cinci firme din Făgăraş, două din Braşov - Rulmentul şi Tractorul, Niculina Iaşi, Şantierul Naval Mangalia, Plafar, precum şi Romaero.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb