Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, (CNADNR) a lansat joi, 26 august 2010, procedurile de licitaţie pentru construcţia variantelor de ocolire Carei şi Săcuieni, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Contractul de execuţie lucrări "Construcţia variantei de ocolire Carei" are o valoare estimată de 53,021,097 lei (fără TVA), finanţarea fiind asigurată de Guvernul României prin Bugetul de Stat cu rambursare din instrumente structurale, în limita maximă a 69.25% din valoarea totală eligibilă. Pentru finanţarea acestui contract, CNADNR accesează asistenţa financiară nerambursabilă acordată de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).
Contractul de execuţie lucrări "Construcţia variantei de ocolire Săcuieni" are o valoare estimată de 44,412,754 lei (fără TVA), finanţarea fiind asigurată de Guvernul României prin Bugetul de Stat cu rambursare din instrumente structurale, în limita maximă a 69.25% din valoarea totală eligibilă. Pentru finanţarea acestui contract, CNADNR accesează asistenţa financiară nerambursabilă acordată de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).