• Inflaţia - preocuparea principală a momentului
Şefii de stat şi de guvern din ţările puternic industrializate (Grupul celor Opt - G8) sunt profund îngrijoraţi de creşterea preţurilor alimentelor şi petrolului, arătând că acestea reprezintă "o provocare serioasă" la adresa economiei globale. În opinia liderilor G8, reuniţi la Tokyo - Japonia,
Inflaţia a devenit preocuparea cea mai importantă în acest moment.
"Avem temeri serioase privind creşterea rapidă a preţului ţiţeiului. Economia mondială se confruntă acum cu incertitudini, iar riscul de scădere persistă", subliniază participanţii la manifestarea care se încheie astăzi.
Liderii G8 (SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Canada şi Rusia) au cerut creşterea producţiei de petrol şi a capacităţilor de rafinare pentru stoparea majorării preţului ţiţeiului. Aceştia au solicitat, de asemenea, eforturi sporite pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice şi diversificarea surselor de energie.
Săptămâna trecută, în cadrul Congresului Mondial al Petrolului, secretarul general al OPEC, Abdullah El-Badri, a arătat că producţia mondială de ţiţei trebuie majorată cu 3,5 milioane de barili până în 2010, pentru a face faţă cererii în creştere venite mai ales din China şi India.
Liderii G8 au decis convocarea unui forum energetic mondial, unde vor fi discutate aspecte legate de producţia de petrol şi preţurile mari de pe piaţa de profil. Manifes-tarea va reuni atât producători, cât şi consumatori de petrol, şi se va concentra pe eficienţa energetică.
Participanţii la reuniunea G8 au declarat că nu este suficient să spună că sunt îngrijoraţi de evoluţia preţului petrolului, astfel că au adus în atenţie biocombustibilii, încercând să ajungă la un acord privind producţia în materie.
"Este foarte dificil să se ajungă la un consens clar", a recunoscut un oficial din Minsterul nipon al Afacerilor Externe.
Dacă Uniunea Europeană şi-a fixat iniţial obiectivul ca 10% din combustibilii folosiţi în transporturi să fie biologici până în 2020, Marea Britanie a anunţat, luni, că va încetini procesul de adoptare a acestora. Anunţul vine după publicarea unor rapoar-te care denunţă impactul biocombustibililor asupra preţului alimentelor şi încălzirii climatice.
Potrivit unui raport intern al Băncii Mondiale, 75% din creşterea preţului alimentelor poate fi pusă pe seama reorientării producţiei agricole către biocombustibili.
Totuşi, liderii G8 rămân încrezători, pe termen lung, în perspectivele privind economiile pe care le reprezintă şi au promis să ia măsurile necesare ca să asigure stabilitatea.
Dolarul s-a depreciat cu 15% faţă de euro după precedentul summit G8, care a avut loc în 8 iunie 2007, la Heiligendamm, Germania. În aceeaşi perioadă, preţul petrolului brut s-a dublat şi ameninţă expansiunea economică mondială.