Life is Hard vrea să atragă zece milioane de lei, printr-o emisiune de obligaţiuni

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 aprilie

Life is Hard vrea să atragă zece milioane de lei, printr-o emisiune de obligaţiuni

English Version

Banii vor fi folosiţi pentru construcţia unui parteneriat strategic, prin investiţia într-o companie cu profil similar

Dobânda anuală a titlurilor este de 10%, iar scadenţa în 2028

Dezvoltatorul de software Life is Hard (LIH), listat în piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), vrea să atragă circa zece milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni, banii urmând să fie investiţi într-o companie similară, conform raportărilor emitentului publicate pe site-ul operatorului pieţei noastre de capital.

Compania va lansa o ofertă publică pentru 100.000 de obligaţiuni negarantate cu valoarea nominală de 100 lei, dobânda anuală de 10%, plătibilă trimestrial, iar scadenţa în 2028.

Investitorii vor putea subscrie la orice preţ situat între 96 lei şi 104 lei, inclusiv capetele intervalului, pasul de cotare fiind de un leu. Preţul final al ofertei va fi determinat pe baza tuturor subscrierilor valide, astfel încât să fie acoperită cel puţin cantitatea de obligaţiuni stabilită ca prag de succes al ofertei, respectiv 50.000 de obligaţiuni.

Perioada de subscriere se va încheia în data de 15 aprilie, intermediarii ofertei fiind BRK Financial Group şi Goldring.

Investitorii care vor subscrie la un preţ mai mare decât cel la care se va încheia oferta vor primi o alocare garantată de 100%, în vreme ce investitorii care vor subscrie la un preţ mai mic nu vor primi alocări.

Pentru subscrierile efectuate la un preţ egal cu cel de ofertă va fi aplicat mecanisumul de alocare pro-rata.

Sumele rezultate ca urmare a anulării ordinelor plasate la un preţ mai mic decât cel din ofertă vor fi restituite investitorilor în cel mult cinci zile lucrătoare de la încheierea operaţiunii de piaţă, la fel şi diferenţele dintre preţul de subscriere şi cel final pentru ordinele plasate la un preţ superior celui la care se va încheia operaţiunea de piaţă.

"Life is Hard are în plan construcţia unui parteneriat strategic, iar acest lucru va fi realizat prin investiţia într-o companie cu profil similar. Valoarea acestei investiţii este estimată la două milioane euro şi va fi finanţată prin emisiunea de obligaţiuni obiect al ofertei publice", se arată în prospect.

Titlurile vor fi listate în Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB.

În prezent, compania are listată o emisiune de obligaţiuni în valoare de 4,51 milioane lei, cu scadenţa în 2025 şi o dobândă anuală fixă de 8%.

Pentru anul trecut, Life is Hard a raportat o cifră de afaceri preliminară de 30,5 milioane lei, cu 21,7% peste cea din 2022, în vreme ce profitul net s-a ridicat la 1,4 milioane lei, în scădere cu 46,3%, potrivit informaţiilor din prospect.

La data de 27 febrarie, Ioan-Cătălin Chiş deţinea 29,6% din acţiunile dezvoltatorul de software, în vreme ce Active Power Solutions avea 27,8% din companie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu e foarte mult 10 milioane raportat la dimensiunea LIH?

    Si in plus e un pariu riscant ca orice achizitie,facut prin debt in loc de equity.Daca se duceau la banca nu le dadeau banii astia in veci,nici daca puneau ei 30%. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb