Lovitură în USR: Lasconi cere să fie scoasă de pe liste Clotilde Armand, după inculparea acesteia

R.S.
Politică / 11 octombrie

Lovitură în USR: Lasconi cere să fie scoasă de pe liste Clotilde Armand, după inculparea acesteia

Preşedintele USR, Elena Lasconi, le-a cerut vineri membrilor din Biroul Naţional al partidului să invalideze candidatura la Senat a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, după ce edilul a fost, joi, inculpat în dosarul penal deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 la sesizarea agenţiei Naţionale de Integritate, potrivit b1.

Potrivit surselor din USR, Lasconi ar fi spus că înţelege grija colegilor şi momentul dificil prin care trece Clotilde Armand, dar candidatura acesteia ar pune într-o lumină foarte proastă partidul, şi ar avea un impact negativ în cursa pentru Cotroceni.

Ea a arătat că liderii celorlalte două mari partide, PNL şi PSD, nu tolerează în prag de campanie să păstreze în prima linie membri cu probleme în justiţie, chiar dacă se ştie că aceştia vor fi recuperaţi după alegeri.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată în luna aprilie, fiind acuzată de încălcare articolului art. 301 din Codul Penal, care se referă la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Procurorii au menţionat că inculpata ar fi semnat o dispoziţie prin care s-a desemnat manager al proiectului "Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie", cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151.

În urma acestui act, Armand ar fi obţinut beneficii materiale constând în venituri asociate activităţilor desfăşurate în calitate de manager de proiect, conform b1.

Anchetatorii specifică faptul că Armand ar fi semnat o dispoziţie prin care şi-ar fi majorat indemnizaţia de bază brută pentru luna aprilie 2022, cu suma de 3.744 lei, pentru munca depusă în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151.

Totodată, ar fi emis o altă dispoziţie pentru majorarea indemnizaţiei brute pentru luna mai 2022, cu suma de 5.616 lei, şi a dispus aplicarea acestor prevederi.

Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări depuse de Agenţia Naţională de Integritate, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. dar hotii de la psd si pnl care au furat si fura romania de 34 de ani nu au patit si nu patesc nimic? ce a patit clotilde armand este parfum fat de hotii de la psd si pnl.

    Clotilde a depasit o limita de nesimtire si tupeu iar din aceasta cauza trage in jos USR iar Lasconi, ca femeie, isi da seama ca numai de o tzatza concurenta nu are nevoie.

    Clotilde este o piatra enorm de mare legata de gatul USR… Trage partidul in jos la alegeri…Trebuie inlaturata de pe liste…

    Ca de obicei, ipocrizia usericilor este la cote uriase. Cand e vorba de altii, sa se retraga. Cand mortu' intra in casa lor, nu mai vor sa puna in practica ce urlau la altii. Hai siktir, USR!!!

    "Lovitură în USR: Lasconi cere să fie scoasă de pe liste Clotilde Armand, după inculparea acesteia"

    "Lovitură în USR: Lasconi cere să fie scoasă de pe liste Clotilde Armand, după inculparea aceleia" 

    "Lovitură în USR: Lasconi cere să fie scoasă de pe liste Clotilde Armand după inculparea acesteia" 

    Găsiți diferențele.  

    Excelent titlu. Părerea mea. Evidențiază diferențele dintre cele două persoane indicate în articol. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb