LUDOVIC ORBAN: ''A comunica este fundamental în politică''

G.U.
Politică / 30 august 2021

''A comunica este fundamental în politică''

Comunicarea este fundamentală în politică, iar dacă nu ştii să comunici este foarte greu să faci ceva, "inclusiv dacă vorbim de performanţă guvernamentală", a declarat ieri, la şedinţa Colegiului Director Judeţean (CDJ) al PNL Ilfov, Ludovic Orban, informează Agerpres.

" A comunica este fundamental în politică, dacă nu ştii să comunici este foarte greu să faci ceva, inclusiv dacă vorbim de performanţă guvernamentală. Puteţi compara şi aveţi aparatul necesar cei mai mulţi dintre dumneavoastră să vă daţi seama care guvern a fost mai performant. Cântăriţi cu mare atenţie, pentru că alegerea care se va face pe 25 septembrie este o alegere şi de valori, principii, convingeri, doctrină", a precizat Orban, la prezentarea moţiunii de candidatură la preşedinţia PNL.

Acesta le-a cerut participanţilor la şedinţă să analizeze la ce exigenţe trebuie să facă faţă cel pe care îl vor alege, "cine creşte şi cine scade încrederea în PNL dintre candidaţi".

"Analizaţi la ce exigenţe trebuie să facă faţă cel pe care îl veţi alege. Cine creşte încrederea în PNL dintre candidaţi şi cine scade încrederea în PNL dintre candidaţi. Cine are, într-adevăr, tot bagajul de cunoştinţe, cine are experienţa să poată să conducă, cine are lidership-ul, charisma, empatia, capacitatea de comunicare pe limba omului", a afirmat Orban.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Nu au comunicat niciodata! Au declansat un razboi impotriva populatiei! Peste ani si ani: un drogat in baston statea la coltul strazii! Facuse intai inchisoare peste mari si tari, putin , apoi pentru vaccinarea fortata! Zece ani! Parul I cazuse de tot! Intrase in sevraj si Se agita de ici Pană colo! Căuta un pachetel de frog! Alaturi de el Se gasea o femeie experta in indepartarea parului plus un batran cu o camasa cu ivar pe unde facea injectii cu drog! El zicea cu vaccine! Toti fusesera condamnatu pentru crime de sechestrare a populatiei. A asa-zisilor asimptomaticu! Politia Politica Medicala fussed trimisa la inchisoate, la fel! Acum medicina vindeca orice, inclusiv batranetea, iar tara nu mai era un Lagar dr Concentrare si Exterminare! La fel Se in intamplase cu liderii mondiali si pandemiei! Multi servesu inchisoarea sure de ani!

    1. Nu frog!

    vorbeste sica, un minunat comunicator! saracu' ipochimen!

    Trimiteau in carantina pe nevaccinatii veniti din zone galbene si rosii! Oameni sanatosi! Legea inchisorii medicale (carantinei) trebuie abrogata! Australia o să fie pustie! 70-80% populatie vaccinata- aberatie!

    Joianus este campionul comunicarii. Model de urmat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb