Strategia Naţională de Apărare a fost trimisă luni la Comisiile de apărare şi dacă acestea nu vor reuşi să întocmească raportul într-o săptămână, până luni, 22 iunie, când preşedintele Klaus Iohannis se va adresa Parlamentului, există posibilitatea convocării unei sesiuni extraordinare pentru adoptarea sa, a declarat liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban.
Domnia sa a acuzat, luni, faptul că mai mulţi membri din Birourile Permanente reunite, aparţinând coaliţiei majoritare doresc tergiversarea adoptării strategiei, pe motiv că preşedintele încercă să îşi aroge mai multe atribuţii.
"Strategia de securitate s-a trimis la cele două Comisii de apărare. S-a discutat varianta ca, dacă comisiile de specialitae nu vor avea timp într-o săptămână să realizeze raportul pe strategie, inclusiv eventualitatea unei sesiuni extraordinare dată fiind importanţa acestei teme. Problema strategiei este mult prea complexă, pentru a fi adoptată aşa cum vine, există posibilitatea ca parlamentarii să aibă puncte de vedere, observaţii, să le preziunte comisiilor, care sunt obligate să ţină seama de ele, dacă acest timp de o săptămână nu va fi suficient,urmează să fie discutat înstr-o sesiune extraordinară. În Biroul Permanent au fost puncte de vedere în sensul că, după prezentarea de către preşedinte, să urmeze imediat votul în plenul Parlamemntului. Asta nu depinde de ce spune preşedintele, ci de raport, personal, nu cred că va fi imediat atunci", a spus secretarul BP al Camerei, deputatul Nicolae Mircovici.
În schimb, Ludovic Orban a spus că a existat o dezbatere în care mai mulţi membri ai BP au încercat să tergiverseze adoptarea strategiei.
"A existat o dezbatere referitor la strategia de apărare. Mai mulţi membri ai BP din coaliţia guvernamentală, mai mulţi de la Senat, au încercat să tergiverseze adoptatea strategiei naţionale de apărare pe motive pe care le-au enumerat, dovedind că nu cunosc conţinutul Constituţiei şi a legilor, necesitatea ca această strategie să fie adoptată până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare. E o încercare de a tergiversa adoptatea acestei strategii naţionale", a susţinut Orban.
Orban a mai susţinut că membrii coaliţiei "au încercat să pună beţe în roate, să pună sub semnul întrebarii strategia".
"Le-am reamintit că strategia a făcut obiectul dezbaterii cu toate partidele parlamentare, că strategia a fost adoptată în CSAT.Discuţia a fost că preşedintele încearcă să preia atribuţii importante ale puterii executive de la guvern. S-a hotarât să intre în Comisiile de apărare şi să intre în dezbaterea plenului, după prezentarea mesajului de catre preşedinte. lunea viitoare", a mai spus liderul deputaţilor PNL.