Producţia industrială din SUA şi-a accelerat declinul anual în octombrie 2019, până la 1,1%, de la 0,1% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare peste aşteptări, de 0,8%, după o scădere de 0,3% în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare şi-a accelerat scăderea anuală până la 1,4%, de la 0,9% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,6%, iar producţia de energie a scăzut cu o rată anuală de 3,9%, după o creştere de 0,6% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 2,6%.
(Sursa: Federal Reserve)
Vânzările retail din SUA şi-au temperat creşterea anuală în octombrie 2019, până la 3,1%, de la 4,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%, după un declin de 0,3% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare şi-au accelerat creşterea anuală până la 3,2%, de la 3,1% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,5%, iar vânzările de combustibili auto şi-au accelerat scăderea anuală până la 5%, de la 1,9% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 1,1%.
(Sursa: US Census Bureau)
Preţurile importurilor din SUA şi-au accelerat scăderea anuală în octombrie 2019, până la 3%, de la 2,1% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,5%, după o creştere de 0,1% în luna precedentă. Preţurile combustibililor importaţi au scăzut cu o rată anuală de 13,7%, în condiţiile unei scăderi lunare de 2,9%, iar preţurile importurilor, exclusiv combustibilul, au scăzut cu o rată anuală de 1,4%, pe fondul unei scăderi lunare de 0,2%. Preţurile exporturilor şi-au accelerat declinul anual până la 2,2%, de la 1,6% în luna anterioară, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,1%.
(Sursa: BLS)
Preţurile producătorilor industriali din Cehia şi-au temperat creşterea anuală şi în octombrie 2019, până la 0,9%, de la 1,9% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,3%, după un avans de 0,1% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare au scăzut cu o rată anuală de 0,4%, după o creştere de 0,7% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,3%, iar preţurile energiei şi-au temperat creşterea anuală până la 7,5%, de la 7,7% în luna anterioară, pe fondul unei stagnări lunare.
(Sursa: CZSO)
Ieşirile nete de capital din SUA au fost de 37,6 miliarde de dolari în septembrie 2019, după intrări de 41,9 miliarde în luna precedentă, în condiţiile în care achiziţiile nete ale activelor financiare americane de către investitorii privaţi au fost de 10,6 miliarde, iar vânzările nete din portofoliile deţinute de instituţiile oficiale au fost de 48,2 miliarde. Vânzările nete ale obligaţiunilor guvernamentale americane au fost de 34,3 miliarde de dolari, în condiţiile în care portofoliul oficial deţinut de Japonia a scăzut cu 28,9 miliarde, până la 1,145 trilioane de dolari, iar cel deţinut de China a scăzut cu 1,1 miliarde, până la 1,102 trilioane USD. Portofoliul deţinut de Marea Britanie a scăzut cu 3,7 miliarde, până la 346,2 miliarde, iar portofoliul Emiratelor Arabe Unite a scăzut cu 12,1 miliarde, până la 37,7 miliarde, în timp ce portofoliul înregistrat în Belgia a crescut cu 0,4 miliarde, până la 218,3 miliarde de dolari.
(Sursa: U.S. Treasury)