Creditul acordat gospodăriilor din Suedia şi-a accelerat creşterea anuală în iulie 2014, până la 5,5% de la 5,4% în luna precedentă, în condiţiile în care soldul creditului a ajuns la 2,990 trilioane SEK, pe fondul unei creşteri cu 150 de miliarde SEK faţă de iulie 2013. Creditul ipotecar a crescut cu o rată anuală de 5,8%, până la 2,418 trilioane SEK, iar creditul de consum şi-a temperat creşterea anuală până la 4,6%, de la 4,7% în luna anterioară. Creditul acordat companiilor nefinanciare şi-a accelerat creşterea anuală până la 3,2%, de la 2,8% în luna precedentă.
(sursa: SCB)
Creditul ipotecar rezidenţial din Spania a înregistrat o creştere anuală semnificativă în luna iunie 2014, în condiţiile în care numărul creditelor a crescut cu o rată anuală de 19%, după un declin de 3,4% în luna precedentă, iar valoarea creditelor a crescut cu o rată anuală de 20,5%, pe fondul unei scăderi lunare de 5,2%. Valoarea medie a unui credit ipotecar rezidenţial a crescut cu o rată anuală de 1,3%, până la 98.582 euro.
(sursa: INE)
Preţurile importurilor din Germania şi-au accelerat declinul anual în iulie 2014, până la 1,7%, de la 1,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare peste aşteptări, de 0,4%, după un avans de 0,2% în luna anterioară. Preţurile energiei importate au scăzut cu o rată anuală de 8,2%, pe fondul unei scăderi lunare de 3,4%, în condiţiile în care preţul gazelor naturale a înregistrat un declin anual de 20,3%. Preţurile minereurilor feroase a scăzut cu o rată anuală de 15,4%, în condiţiile unei scăderi lunare de 6,1%, iar preţurile minereurilor neferoase au crescut cu o rată anuală de 0,5%, pe fondul unei creşteri lunare de 3,5%.
(sursa: Destatis)