MAE răspunde îngrijorărilor externe legate de alegerile prezidenţiale

A.D.
Miscellanea / 26 noiembrie

Sursa foto: MAE via Facebook

Sursa foto: MAE via Facebook

Ministerul de Externe al României a reacţionat azi, ca urmare a preocupărilor externe legate de primul tur al alegerilor prezidenţiale, subliniind că ţara este ferm angajată în susţinerea valorilor democratice, transmite news.ro.

"România este ferm angajată în susţinerea valorilor democratice, a drepturilor omului, inclusiv egalitatea de gen, combaterea antisemitismului, a xenofobiei şi a oricărei forme de discriminare. Ansamblul demersurilor de politică externă ale României este inseparabil de apartenenţa României la spaţiul de libertăţi şi drepturi garantat de statutul de ţară membră a Uniunii Europene şi aliat NATO", au transmis, azi, reprezentanţii MAE, în legătură cu "îngrijorările externe" apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România.

MAE adaugă că, "la 35 de ani de când România s-a întors în familia democraţiilor occidentale prin curajul celor care au murit în Revoluţia română, aceste valori sunt cele care garantează pacea, securitatea şi prosperitatea tuturor cetăţenilor români, oriunde s-ar afla".

"Georgescu a uimit România şi aliaţii" este titlul cu care BBC a relatat victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Un candidat independent, cu un trecut naţionalist, a uimit România şi a alarmat aliaţii săi, clasându-se pe primul loc în turul iniţial al alegerilor prezidenţiale de duminică. BBC precizează că un factor-cheie al victoriei sale de duminică a fost utilizarea abilă a reţelelor de socializare, în special TikTok, unde are peste 330.000 de urmăritori - faţă de 30.000 în urmă cu două săptămâni - şi peste 4 milioane de aprecieri, iar acest lucru s-a tradus în peste două milioane de voturi în aceste alegeri.

Publicaţia POLITICO a acordat ieri o atenţie deosebită situaţiei din ţara noastră cu trei articole pe tema primului tur al alegerilor prezidenţiale, în care Călin Georgescu, descris ca "candidatul venit de nicăieri", a obţinut o victorie surprinzătoare. Viziunile sale, considerat îngrijorătoare, au fost un subiect central al materialelor publicate.

"Victoria sa trage un semnal de alarmă, în condiţiile în care România era considerată în ultimii ani drept unul dintre cei mai de încredere membri ai UE din Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte statul de drept şi securitatea, fiind o importantă bază NATO la Marea Neagră", scrie POLITICO.

"Un critic de extremă dreapta al NATO, în turul doi al alegerilor prezidenţiale-şoc în România", a relatat şi Reuters.

Publicaţia a scris că un critic al NATO din rândul dreptei dure româneşti şi şefa unui partid de centru-dreapta din opoziţie urmează să se înfrunte în turul doi al alegerilor prezidenţiale, la 8 decembrie, un rezultat care ameninţă poziţia hotărât proucraineană a României.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că, indiferent de pregătirea României pentru a avea un preşedinte femeie, ţara trebuie să accepte această posibilitate. El a subliniat că alternativa la Elena Lasconi este un candidat cu abordări legionare.

El consideră că "problema lui Georgescu nu e lipsa de ştiinţă de carte, ci credinţa pe care o are", una care "aduce mai degrabă către legionarism".

"Călin Georgescu nu este o soluţie pentru România", a insistat el.

Traian Băsescu a sugerat că Elena Lasconi ar trebui să se concentreze mai mult pe pregătire şi să studieze pentru a fi pregătită pentru funcţia de preşedinte. De asemenea, el a menţionat că a primit telefoane de la demnitari europeni, explicându-le că situaţia actuală a României se datorează unei "corupţii profunde".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. La câte gafe, tâmpenii și prostii au făcut timp de 34 de ani cei cocoțați în fruntea țării, cu consecinta dezbinarii disperării și dezorientarii poporului, acestuia nu i se poate imputa votul dat lui Georgescu.

    Vorba ceea: disperați dar mulți!. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb