MAE regretă incidentul privind broşura cu harta Franţei în loc de cea a Germaniei

Alexandru Costea
Miscellanea / 10 martie 2015

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a transmis omologului său german "regretul profund" pentru faptul că pe coperta broşurii pe care i-a înmânat-o, ieri, a fost imprimată harta Franţei acoperită cu steagul Germaniei, în timp ce Agerpres, care a editat broşura, a cerut scuze MAE român şi german, potrivit surselor din presă.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) menţionează, într-un comunicat de presă difuzat ieri seară, că ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a transmis omologului german "regretul profund" pentru această situaţie, Frank-Walter Steinmeier arătând, la rândul său, că "nu apreciază că situaţia în cauză este de natură să producă vreun efect sau să creeze vreo problemă în relaţiile bilaterale".

În documentul citat, MAE face precizări referitoare la "ştirile de presă apărute în legătura cu broşura elaborată de Agerpres cu privire la ilustrarea în imagini de arhivă fotografică a relaţiilor româno-germane".

"În contextul aniversării în anul în curs a 135 ani de relaţii diplomatice între România şi Germania, Agerpres a iniţiat editarea unei broşuri conţinând imagini şi articole de arhivă realizate de agenţia naţională de presă despre relaţiile bilaterale româno-germane. Dintr-o regretabilă eroare tehnică, exclusiv pe coperta broşurii, tipărită într-un singur exemplar pus la dispoziţia MAE în această dimineaţă, a fost imprimat conturul hărţilor României şi Franţei, aceasta din urmă fiind acoperită de steagul Germaniei. Ministerul Afacerilor Externe s-a sesizat şi a semnalat eroarea în cauză, aceasta urmând a fi corectată în cel mai scurt timp de către agenţia Agerpres în varianta tipărită", menţionează sursa citată.

Potrivit MAE, cu ocazia prezenţei celor doi oficiali la Sibiu, în cadrul celei de-a doua părţi a vizitei ministrului german de externe, "ministrul de externe român a transmis direct omologului german regretul profund pentru această situaţie".

"Ministrul de externe german i-a transmis omologului român că nu apreciază că situaţia în cauză este de natură să producă vreun efect sau să creeze vreo problemă în relaţiile bilaterale, până la semnalarea acesteia de către omologul român ea nefiind remarcată. A mulţumit din nou părţii române pentru atmosfera foarte bună a vizitei şi pentru substanţa discuţiilor", se mai arată în comunicatul Direcţiei Purtător de Cuvânt şi Comunicare a MAE.

La rândul său, Agerpres spune că este vorba despre o eroare tehnică pe care şi-o asumă şi pentru care cere scuze atât Ministerului Afacerilor Externe român, cât şi Ministerului Afacerilor Externe german.

''Agerpres a realizat până în acest moment o serie de patru broşuri speciale, cu ocazia aniversării a 135 de ani de relaţii diplomatice bilaterale între România şi Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Franţa şi Germania. Broşurile au fost concepute având la bază arhiva fotografică a Agerpres, surprinzând momente unice în relaţiile bilaterale, de la vizite oficiale la vizite de lucru şi întâlniri informale. Broşura editată cu ocazia împlinirii a 135 de ani de relaţii diplomatice între România şi Germania a fost imprimată într-un singur exemplar de către Agerpres, exemplarul oferit de ministrul Bogdan Aurescu omologului german Frank-Walter Steinmeier. Precizăm faptul că Ministerul Afacerilor Externe a primit spre informare varianta corectă a broşurii, în format electronic. Imprimarea greşită a fost o greşeală tehnică din partea Agerpres, pe care ne-o asumăm şi pentru care ne cerem scuze atât Ministerului Afacerilor Externe român, cât şi Ministerului Afacerilor Externe german'', precizează Agerpres, pe site-ul agenţiei.

Ieri, la finalul intervenţiei sale din conferinţa comună de presă cu omologul german, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a prezentat o broşură realizată cu ocazia aniversării a 135 de ani de relaţii diplomatice între România şi Germania, broşură pe care i-a înmânat-o ministrului Frank-Walter Steinmeier. Pe coperta broşurii ar fi trebuit să fie hărţile celor două ţări. Însă, alături de harta României se află harta Franţei, acoperită cu drapelul Germaniei.

Ministrul de Externe al Germaniei s-a aflat, ieri, în România, unde s-a întâlnit şi cu preşedintele Klaus Iohannis, la Cotroceni, precum şi cu premierul Victor Ponta.

Steinmeier a mers şi la Sibiu, unde, alături de preşedintele Iohannis, a participat la vernisajul unei expoziţii despre minoritatea germană din România, la Muzeul Brukenthal. Tot ieri seară, ministrul german de Externe a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Sibiu, din partea primarului interimar Astrid Fodor. De asemenea, el a participat, la Sala Thalia din Sibiu, la manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea Forumului Democrat al Germanilor din România.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Chiar acest incident ne caracterizeaza, se cam pare... Asa isi dau seama strainii ca de fapt, noi mimam aceasta socializare, apartenenta la ceva declarat. Nici macar comentariile asupra gafei nu merita facute, pentru ca sunt trase de par. Ca sa nu mai zic de motivatiile greselii. In principiu, oricine, oricand, oricum, ar fi trebuit sa-si dea seama de eroare si sa scoata din program aceasta prezentare, care prin ea insasi este penibile - ditamai oamenii de stat sa rasfoiasca absenti o carticica, apoi s-o fluture deasupra capului? La pupitru? Chiar nu vi se pare penibil? Deci, conceptia evenimentului este hilara, materialul prezentat este hilar, oamenii implicati, referindu-ne la ai nostri, sunt hilari. Ei ar trebui sa nu mai fie si cu asta basta. Asa cum dl.Geoana, cand era ambasador in SUA il prezenta pe dl. Vantu (care nu arata pe vremea aceea asa de spilcuit cum se chinuie sa arate acum) ca cel mai mare broker roman, iar asta se intampla pe vremea cand BVB era inca cu "putza in nisip". Eu cred si nu numai eu, ca acesti oameni, pe care noi ii vedem pe sticla ca fiind oameni publici, sunt complet rupti de realitate, in general traiesc in cu totul alta lume decat a noastra. Dar acesta este un adevar si nu mai trebuie repetat. Sau trebuie? In rest, pentru ce ne-ar mai trebui specialisti buni? Nu se vede ca gasim "specialisti" peste tot? Culmea este ca ne complacem continuu si nu punem odata punct la toate penibilitatile acestea... S-ar putea ca votul din decembrie sa nu trebuiasca sa fie tot ce trebuie sa facem pentru a corecta eroarea aceasta imensa in care traim de 25 de ani...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb