MAI: 369 de permise de conducere ridicate de Revelion

F.D.
Miscellanea / 1 ianuarie 2024

MAI: 369 de permise de conducere ridicate de Revelion

Ministerul de Interne anunţă luni că, în ultima zi a anului 2023 nu au fost înregistrate incidente de ordine publică grave, intervenind la 4.443 de evenimente în sprijinul cetăţenilor, 3.014 fiind pe linie de ordine publică, iar 1.429 situaţii de urgenţă, în timp ce 369 de permise de conducere au fost ridicate, dintre care 60 pentru consum de alcool şi 9 pentru consum de droguri. Aproximativ 23.800 de angajaţi ai MAI au fost la datorie, la nivelul întregii ţări, de Revelion, relatează News.ro.

"În ultima zi a anului 2023 nu au fost înregistrate incidente de ordine publică grave, aproximativ 23.800 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne fiind la datorie, la nivelul întregii ţări, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, creşterea gradului de siguranţă rutieră, supravegherea şi controlul frontierei de stat, precum şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă. În condiţiile unui flux crescut de persoane în staţiunile turistice şi în locurile unde au fost organizate evenimente publice de amploare, dar şi a creşterii valorilor de trafic rutier, au fost dispuse, din timp, măsuri de suplimentare a dispozitivelor MAI", precizează ministerul.

MAI precizează că "în ultimele 24 de ore, angajaţii din structurile operative au intervenit la 4.443 de evenimente în sprijinul cetăţenilor, 3.014 fiind pe linie de ordine publică, iar 1.429 situaţii de urgenţă". "Poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe principalele artere de drum pentru fluidizarea traficului şi prevenirea accidentelor şi au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 369 de permise (dintre care 60 pentru consum de alcool şi 9 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise) şi au retras 187 de certificate de înmatriculare. La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 899 de posibile infracţiuni, aproximativ 23,2% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică, aflate în executarea atribuţiilor de serviciu, au prins în flagrant 277 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 274 de fapte penale", precizează MAI.

Tot în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 27 de persoane şi au fost depistate 8 persoane urmărite naţional sau internaţional.

"În îndeplinirea misiunilor ce le revin, poliţiştii şi jandarmii au constatat 4.337 de contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproape 1,8 milioane de lei", se mai arată în comunicatul oficial. Pompierii au efectuat 142 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate 52 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost aplicate 579 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 3,5 milioane de lei", spune instituţia.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfăşurat 1.144 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 109 pentru stingerea de incendii şi 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor acestora, au fost salvate 7 persoane. Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 9 misiuni aero-medicale, fiind salvate 6 persoane.

Niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.456 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

"Totodată, din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 150.479 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 14 fiind acordate în ultimele 24 de ore", spune MAI.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 32,5%. În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 10.629 de mijloace de transport şi 53.168 de persoane, dintre care 5.014 cetăţeni ucraineni.

"Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie şi în zilele următoare, numărul efectivelor fiind suplimentat astfel încât să poată gestiona corespunzător misiunile din zona de competenţă. Dacă sunteţi într-o situaţie de urgenţă sau dacă aveţi motive să credeţi că cineva se află într-o situaţie de urgenţă apelaţi numărul unic pentru apeluri de urgentă 112, mai transmite ministerul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5124
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7993
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.8318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb