MAI: 665 de sesizări vizând incidente electorale, în ultimele 24 de ore

S.B.
Politică / 9 iunie

MAI: 665 de sesizări vizând incidente electorale, în ultimele 24 de ore

Peste 600 de sesizări privind incidente electorale au fost primite în ultimele 24 de ore ,a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, care a precizat că 67% dintre acestea au fost despre continuarea campaniei electorale, iar 11% reclamau posibile fapte de corupere a alegătorilor, informează news.ro.

"Pe parcursul nopţii, nu au fost înregistrate incidente care să vizeze securitatea sediilor secţiilor de votare, iar în această dimineaţă, efectivele Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat măsurile de protecţie le-au predat preşedinţilor birourilor electorale. În ultimele 24 de ore, au fost primite 665 de sesizări de incidente electorale, 14% fiind în curs de verificare. 67% dintre sesizări a fost despre continuarea campaniei electorale, 11% au fost despre posibile fapte de corupere a alegătorilor, iar restul au privit alte tipuri de fapte", a declarat Monica Dajbog.

Ea a precizat că au fost aplicate 97 de amenzi, în valoare de peste 100 de mii de lei. Totodată, au FOST întocmite dosare penale pentru săvârşirea a 107 posibile infracţiuni.

La acest moment, procesul de vot a început în întreaga ţară.

Aproximativ 42.800 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi lucrători de la alte structuri sunt mobilizaţi la nivelul întregii ţări pentru protecţia secţiilor de vot şi pentru menţinerea siguranţei publice atât în proximitatea secţiilor de votare, cât şi pe raza localităţilor, a mai precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

Monica Dajbog a mai anunţat că peste 1.600 de poliţişti desfăşoară activităţi în trafic şi verificări inclusiv a modului în care se efectuează transportul de persoane. La această acţiune va fi asigurat sprijin aerian cu ajutorul aeronavelor IGAv.

Pe parcursul acestei zile, voe avea loc periodic declaraţii de presă cu privire la misiunile structurilor MAI în contextul procesului electoral.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb