Mai crede Federal Reserve cu adevărat în economia americană?

"Consider că o aterizare lină este cea mai probabilă pentru economie în anul următor sau în următorii doi ani", declara Janet Yellen la începutul anului 2007, pe când era preşedintele Federal Reserve Bank of San Francisco.

Yellen nu a fost deloc îngrijorată de bula imobiliară la nivel naţional, nici de numeroasele falimente ale creditorilor ipotecari nebancari. Nici nu avea cum, în condiţiile în care a ignorat complet semnalele crizei chiar în propriul său district din cadrul sistemului Federal Reserve.

Săptămâna trecută, Janet Yellen, acum în calitate de preşedinte al băncii centrale americane, a anunţat o nouă creştere a dobânzii de politică monetară, cu 0,25 puncte procentuale, până la intervalul ţintă de 0,75% - 1%, aceasta fiind doar a treia majorare din ultimii 10 ani. Conform datelor de la Federal Reserve Bank of New York, dobânda efectivă de politică monetară a urcat până la 0,91% în 16 martie 2017, de la un nivel anterior de 0,66% (n.a. dobânda efectivă reprezintă valoarea mediană a dobânzilor la care se împrumută între ele instituţiile financiare cu conturi de rezervă la Federal Reserve).

Numeroase comunicate de presă ale Fed-ului din ultimii ani au arătat că deciziile de politică monetară depind de datele macroeconomice. În timp ce rata şomajului, aflată sub 5%, şi cea a inflaţiei, care a depăşit bine 2%, par să justifice decizia, pe "frontul" creşterii economice, veştile nu sunt tocmai bune.

A doua zi după anunţarea deciziei de politică monetară, modelul de prognoză al Federal Reserve Bank of Atlanta (GDPnow) arăta o creştere anualizată de 0,9% a economiei SUA în T1 2017, în condiţiile în care prognoza de la începutul lunii februarie 2017 indica o creştere de 3,4%, iar cea de la începutul lunii martie 2017 o creştere de 1,8%.

Pentru a completa confuzia pieţelor, ultima prognoză de creştere de la Federal Reserve Bank of New York spune că PIB-ul SUA va creşte cu 2,8% în T1 2017 şi cu 2,5% în T2 2017 (n.a. şi acestea sunt rate anualizate de creştere).

Peter Schiff , directorul executiv al companiei de brokeraj Euro Pacific Capital, a scris pe Twitter că "Yellen tocmai s-a contrazis singură prin decizia de a creşte dobânda", deoarece "Fed-ul dependent de date a acţionat astfel pe fondul prăbuşirii estimărilor de creştere". În plus, "dacă Yellen ar fi avut încredere în economie, bilanţul Federal Reserve ar fi trebuit deja să scadă", mai arată Schiff.

Reacţia pieţelor a fost surprinzătoare. Indicii bursieri au crescut, iar randamentele obligaţiunilor guvernamentale au scăzut, deşi reacţia ar fi trebuit să fie inversă. Până şi preţul aurului a crescut.

"Piaţa reacţionează de parcă Fed-ul a redus rata dobânzii", scria Bloomberg a doua zi, în condiţiile în care indicii condiţiilor financiare de la Morgan Stanley şi Goldman Sachs au scăzut cu circa 15 puncte de bază, iar concluzia a fost că "Fed-ul trebuie să facă mai mult".

Adică o creştere mai agresivă a dobânzii? Robert Heller, fost membru al conducerii executive a Federal Reserve în a doua jumătate a anilor "80, a declarat pentru CNBC că "dobânda de politică monetară ar fi trebuit să fie de 3% până acum, având în vedere că au fost atinse toate ţintele băncii centrale".

Într-o notă adresată clienţilor, preluată de Zerohedge, Jan Hatzius, economistul şef al băncii Goldman Sachs, a precizat că "pieţele interpretează prea mult declaraţiile Federal Reserve", iar banca centrală americană "sigur nu s-a aşteptat la o astfel de reacţie". Sugerează cumva Hatzius că Janet Yellen nu mai controlează pieţele, după cum scrie Zerohedge?

Dar ce implicaţii ar avea o dobândă de 3% asupra datoriei publice a Statelor Unite, care a crescut de aproape două ori în perioada administraţiei Obama? (vezi graficul).

Rata medie anuală de creştere a datoriei publice a fost de 8,7% între 1966 şi 2016, în timp ce creşterea medie anuală a PIB-ului a fost de 6,5%.

Diferenţa de două puncte procentuale între cele două medii a determinat o creştere de peste 62 de ori a datoriei publice în acest interval, pe fondul unei creşteri de circa 24 de ori a Produsului Intern Brut în preţuri curente.

Creşterea costurilor de finanţare nu este, însă, singura problemă a noii administraţii de la Washington. Exact în ziua deciziei de politică monetară, Idele lui Martie, a expirat şi perioada de eliminare a limitei pentru datoria publică.

Conform unei legi din 1917, Congresul stabileşte o limită pentru valoarea totală a datoriei publice. De cele mai multe ori, aprobarea unei creşteri a limitei, la cererea executivului, a fost doar o formalitate. Au existat, însă, şi destule cazuri în care Congresul a refuzat, iar rezultatul a fost "închiderea" unor instituţii federale.

Pentru a evita astfel de situaţii în ultima perioadă a mandatului său, preşedintele Obama a găsit "înţelegere" din partea preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, republicanul John Boehner, rezultatul fiind "Bipartisan Budget Act" din noiembrie 2015, prin care limita datoriei publice a fost suspendată până în 15 martie 2017.

"Înţelegerea a avut ca scop evitarea unei crize a datoriilor pentru Obama şi Democraţi", scrie analistul american Martin Armstrong pe blogul său. În opinia sa, "Trump a moştenit o bombă cu ceas, iar Obama organizează protestele împotriva sa, astfel încât să fie sigur că Trump va fi învinovăţit pentru tot ceea ce a creat Washington-ul în perioada postbelică".

Odată cu expirarea perioadei de eliminare a limitei, noul prag superior al datoriei publice este cel înregistrat în 15 martie 2017, respectiv 19,84 trilioane de dolari, conform datelor de la Trezoreria SUA.

Pentru David Stockman, fost director al Biroului pentru Buget (Office of Management and Budget) în cadrul Administraţiei Reagan, restricţiile bugetare indică faptul că "mai degrabă vom avea o baie de sânge fiscală, nu o stimulare fiscală", deoarece "deja Trump a moştenit un deficit predefinit de circa 10 trilioane de dolari pentru următorii 10 ani, dacă se menţin politicile actuale".

John Crudele, de la New York Post, care urmăreşte evoluţia datelor macroeconomice şi dincolo de faţa lor "fardată" cu ajutorul ajustărilor pentru sezonalitate, a lansat o prognoză neobişnuită după ultima creştere a dobânzii de politică monetară. "Poate vor mai exista încă două sau trei majorări până la sfârşitul anului, dar Wall Street-ul va începe atunci să discute despre reducerea dobânzii", scrie Crudele.

În aceeaşi categorie intră şi prognoza expertului financiar James Rickards, autorul cărţilor "Drumul către ruină" şi "Moartea banilor". Înaintea deciziei Comitetului de Politică Monetară (FOMC), Rickards a scris pe contul său de Twitter că "fineţea constă în creşterea suficientă a dobânzii pentru a o reduce apoi astfel încât să nu provoci recesiunea pe care te pregăteşti să o vindeci".

Verdictul său este că "ceea ce încearcă Fed-ul să facă va eşua", printre motive aflându-se şi faptul că banca centrală americană nu a res-tricţionat politica monetară între 2009 şi 2012. "Pieţele nu înţeleg că următoarele creşteri ale dobânzii nu au la bază optimismul, ci fac parte dintr-o cursă a creşterilor înaintea unei recesiuni", a mai precizat James Rickards.

O astfel de opinie este considerată, probabil, erezie în turnul de fildeş din Washington. "Mesajul simplu este acela că economia merge bine. Avem încredere în robusteţea economiei şi în rezistenţa ei în faţa şocurilor", a declarat preşedintele Federal Reserve după şedinţa de politică monetară.

Dar oare cum este definit termenul "robust" în dicţionarul Fed-ului, când, după 10 ani de politică monetară care a depăşit orice limită a relaxării, persistă o teamă viscerală faţă de o dobândă "normalizată"?

Asimetria puternică între evoluţia dobânzii de politică monetară din faza acută a crizei, când erau "normale" scăderi individuale de 0,75 puncte procentuale, şi evoluţia ei din faza de "redresare" a condiţiilor economice, arată că Federal Reserve nu crede cu adevărat în capacitatea economiei americane de a reveni la o creştere sustenabilă.

În curând, pieţele vor forţa, din nou, mâna băncii centrale a Statelor Unite, iar Janet Yellen va aştepta sfârşitul mandatului său în fruntea Federal Reserve cu nerăbdare şi o mare uşurare.