Mai multe avioane militare au urmărit un apart de zbor uşor care s-a prăbuşit în munţii din Virginia

S.B.
Internaţional / 5 iunie 2023

Mai multe avioane militare au urmărit un apart de zbor uşor care s-a prăbuşit în munţii din Virginia

Avioane F-16 au urmărit duminică un aparat uşor de zbor al cărui pilot nu răspundea la apeluri şi care încălcase spaţiul aerian din zona Washington DC, informează news.ro.

Avionul uşor s-a prăbuşit ulterior în munţii din Virginia, spun oficiali, potrivit Reuters.

La locul prăbuşirii nu s-au găsit supravieţuitori, a precizat poliţia din statul Virginia.

Avioanele de luptă cu reacţie au creat un boom sonic asupra capitalei SUA în timp ce urmăreau aparatul de zbor Cessna Citation, provocând consternare în rândul localnicilor.

Potrivit unei surse, la bordul avionului uşor erau patru persoane.

Un avion Cessna Citation poate transporta chiar şi 12 pasageri.

Avionul prăbuşit era înregistrat în Florida, pe numele firmei Encore Motors din Mellbourne.

Proprietarul firmei, John Rumpel, a declarat pentru Washington Post că la bord erau fiica lui, o nepoaată şi dădaca acesteia.

Armata americană a încercat să îl contacteze pe pilot, însă acesta nu a răspuuns apelurilor. Avionul s-a prăbuşit în apropiere de George Washington National Forest din Virginia.

Avionull Cessna părea să zboare cu pilot automat, potrivit unei surse.

Un oficial a precizat că prăbuşirea avionului nu a fost cauzată de avioanele de luptă care îl urmăreau.

Aparatul Cessna decolase de pe aeroportul din Elizabethton, Tennessee, şi ar fi trebuit să aterizeze pe aeroportul Long Island MacArthur din New York.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. democratie cu f16!specialisti in explicatii stupide cum ca ar fi cazut avionul si daca nu l interceptau si gusterii aplauda!

    pe vremuri era o vorba,MINTI CA O GAZETA AMERICANA! 

    Minciuna acum e la tv,e sadita de la copii de gradinita,mai rau decat indoctrinau comunistii! 

    e clar ca Bunastarea occidentului nu are un fundament economic ci tiparirea de moneda si o armata puternica,care, daca exista cineva sa nu dea marfuri pe tiparitura,e nedemocratic si izbucneste o primavara,o revolta democratica,o astfel de manevra care depaseste puterea de perceptie a 80 % din desteptii planetei!

    Brucane,esti mai actual ca oricand,fie-ti tarana usoara! 

    1. Minciuna de tip yankeu e un drum fara intoarcere.

      Minciuna de tip yankeu presupune ca mincinosul sa creada in adevarul propriilor minciuni. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb