Forţele de securitate irakiene încercau sâmbătă să pună capăt unor noi manifestaţii la Bagdad şi în alte părţi ale ţării care reclamă "căderea regimului", după o noapte de violenţe sângeroase împotriva sediilor unor partide şi grupări armate, relatează AFP.
De la 1 octombrie, aproximativ 200 de persoane au fost ucise în această contestare - fără precedent din cauză că a fost spontană -, întreruptă 18 zile, pe timpul celui mai important pelerinaj şiit, şi reluată joi.
Aproape un sfert dintre aceste persoane au fost ucise vineri, când violenţele au luat o nouă amploare, prin incendiarea, în sudul ţării, a zeci de sedii de partide, birouri ale unor deputaţi şi cartierului general al facţiunilor armate al puternicei Hashd al-Shaabi -coaliţia forţelor paramilitare, dominată de miliţii şiite favorabile Iranului şi aliata Guvernului irakian.
Potrivit unor experţi, membri ai unor miliţii infiltraţi în rândul manifestanţilor ar fi responsabili în parte de aceste violenţe, al căror obiectiv este reglarea unor conturi între grupări armate.
Între persoanele ucise vineri, peste 20 au pierit în aceste incendii şi atacuri, potrivit Comisiei guvernamentale a drepturilor omului şi unor surse medicale şi din cadrul poliţiei.
Asemenea violenţe nu au avut loc la Bagdad. Manifestanţii din Piaţa Tahrir, situată în apropierea Zonei Verzi, unde se află sediul Parlamentului şi al Ambasadei Statelor Unite, dau asigurări că mobilizarea lor împotriva puterii este paşnică.
Sâmbătă, după ce au strâns păturile în care au dormit, în emblematica piaţă, ei au defilat din nou, sub tiruri de grenade lacrimogene şi asurzitoare ale forţelor de securitate.