Marcel Ciolacu: "Am fost unul dintre cei care au cerut plafonarea preţului poliţelor RCA"

D.T.
Miscellanea / 23 martie 2023

Marcel Ciolacu: "Am fost unul dintre cei care au cerut plafonarea preţului poliţelor RCA"

Marcel Ciolacu a afirmat că a fost printre cei care au susţinut plafonarea preţului la poliţele RCA, după ce ASF a elaborat un proiect care prevede plafonarea tarifelor la nivelul lunii martie 2022 pe un interval de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire, informează News.ro.

"Da, am fost unul dintre cei care au cerut plafonarea", a afirmat Marcel Ciolacu, chestionat ieri dacă e de acord cu plafonarea preţuri RCA la nivel lunii martie 2022, pe perioadă dde 6 luni, cu posibilitate de prelungire. Întrebat ce opinie are despre faptul că Bogdan Chiriţoiu spune că este în regulă această plafonare, cu condiţia să existe şi o limitare la preţul reparaţiilor, liderul PSD a răspuns: "Domnule, dacă e el aşa deştept preşedintele Consiliului Concurenţei, de ce nu vine el să conducă România?".

"Domnul Chiriţoiu are tupeul să mai vină să îşi dea cu părerea? Consiliul Concurenţei este o instituţie anchilozată. Cum e posibil şi pentru ASF şi Consiliul Concurenţei să ai patru falimente pe acelaşi domeniu şi, după al patrulea faliment, să facem aceleaşi greşeli şi să nu ai nimic pregătit să intervii rapid? Am avut unul. Primul a ocupat cât mai mult din piaţă. A venit cu un preţ mic şi era clar că va intra în faliment, la un moment dat. E nesustenabil. Al doilea a ocupat 80% din piaţă. A dat faliment. Nici Consiliul Concurenţei, nici ASF nu au făcut modificări repede. Măcar ASF a avut bunul simţ să vina în Parlament, forul care l-a votat, şi să dea explicaţii", a continuat Ciolacu, potrivit sursei.

Acesta a reinterat faptul că CEC Bank şi EximBank trebuie să îşi asume chestiunea poliţelor RCA, deoarece statul român nu are această pârghie într-o zonă atât de sensibilă.

"Cu plafonarea se creează instrumente. CEC Bank şi EximBank trebuie să îşi asume. Statul român nu mai are această pârghie într-o zonă atât de sensibilă şi într-un serviciu public, astfel încât să transferi imediat atunci când, Doamne fereşte, se întâmplă un faliment. Nu când a devenit o practică şi nimeni nu a venit cu modificări. Vor modificări legislative. Nu ai voie să ocupi atâta din piaţă. Aici e rostul Consiliului Concurenţei. Unde a fost Consiliul Concurenţei când a văzut că cineva ocupă 80% din piaţă, având un preţ redus. Pe urmă, când a ocupat 80% din piaţă, a făcut preţul pieţei. De aceea există Consiliul Concurenţei. Să nu existe aşa ceva", a explicat Ciolacu.

Referitor la faptul că toată lumea spune că după cele 6 sau 9 luni, va exploda preţul, dacă nu statul nu va veni cu o firmă de stat care să facă acelaşi lucru şi anume să pună preţuri foarte ieftine, Marcel Ciolacu a spus că "nu există preţuri foarte ieftine, pentru că trebuie să existe un mediu concurenţial".

"Firma de stat, în primul rând nu este nevoie ca statul să o impună pe piaţă pentru că dezechilibrezi piaţa. Îţi trebuie firmă de stat atunci când, din greşeală sau din ceva excepţional, cineva a intrat în faliment. În acest moment, practica pe această zonă în România nu este dacă excepţional intră cineva în faliment. Contragarantarea şi garantarea acoperă, în momentul acesta, ce s-a întâmplat la compania respectivă. De ce au fost lăsaţi să se ajungă şi să aibă această cotă de piaţă? Aceasta este altă întrebare", a mai precizat liderul PSD.

El a adăugat că "avem acest dar de a reinventa apa caldă", însă trebuie să vedem legislaţia şi practica europeană pentru a interveni cum trebuie şi a crea acest sistem concurenţial.

"În primul şi în primul rând reglementatorul, ASF trebuie să vină să facă aceste propuneri, venind la consultările în Parlament. În acest moment a fost creată pârghia de a face o legislaţie. Avem acest dar de a reinventa apa caldă. Trebuie să vedem care este legislaţia şi practica europeană şi să venim exact cum este acolo şi să creăm acest sistem concurenţial. Este o emoţie şi în momentul în care există o emoţie, întotdeauna preţurile cresc şi ştim lucrul acesta. Nu cred că ne dorim acest lucru. Toată lumea care este asigurată este în acest moment despăgubită şi vom vedea unde trebuie găsit echilibrul între costul de reparaţii şi preţul asigurărilor", a conchis Ciolacu.

Deputatul PSD Gabriel Zetea a precizat că ar vrea ca şeful Consiliului Concurenţei Bogdan Chiriţoiu să accepte invitaţia Parlamentului de a veni să explice de ce nu a propus măsuri concrete înainte ca 80% din piaţa RCA să fie deţinut de companii care ulterior dau faliment. Social-democratul a adăugat că refuzul acestuia de a veni în Legislativ este "un act de aroganţă extremă", iar dacă Chiriţoiu nu vine la următorul termen în Parlament, atunci PSD va propune revocarea lui din funcţie.

Proiectul de plafonare a tarifelor RCA pe şase luni, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a fost publicat în dezbatere de Ministerul Finanţe. Autorităţile vor astfel să îngheţe temporar, pentru 6 luni, tarifele de primă practicate de asigurători pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de aceştia la data de 1 martie 2022, iar în situaţia în care tarifele de primă practicate la 1 martie 2022 sunt mai mari decât cele practicate la data de 1 martie, 2023 atunci asigurătorii RCA aplică cel mai mic tarif de primă, "astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieţei de asigurări".

Comisionul de distribuţie se va limita la un maximum de 8% din prima brută încasată. În ultima perioadă a fost înregistrată o evoluţie ascendentă a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA, arată sursa, iar prin această măsură "se elimină potenţialul impact negativ al creşterii preţurilor inclusiv ca urmare a inflaţiei şi a luării în calcul a ultimului tarif de referinţă publicat de către ASF în luna martie 2023".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Nu plafonarea este solutia adecvata (decat cel mult pe termen scurt), ci abundenta. Pentru orice produs si serviciu scump din piata noastra, de la rosii, ceapa si cartofi si pana la politele de asigurare, abundenta este solutia pentru reducerea naturala (si nu fortata) a preturilor.

    Creati conditii pentru cresterea ofertei ca sa reduceti preturile, de la energie (unde am pierdut mult timp in ultimele decenii tot taraganand investitiile si facand nimic viabil) si pana la produsele alimentare. 

    Si cine i-a sustinut pe "competentii" de la sefia ASF ?

    Opinia lui Chiritoiu este corecta si de bun simt. RCA este in prezent nerentabila pentru firmele de asigurari pentru ca baietii destepti au interzis prin lege asiguratorilor sa conteste valoarea reparatiilor. Odata ce plafonezi prima de asigurare dar nu plafonezi pretul reparatiilor, rca devine o pierdere pentru asiguratori. Vine Ciolacu cu solutia aberanta, sa faca statul asigurari, adica sa plateasca statul pierderile... Oare de ce sunt service urile asa intangibile? Ne a explicat dl Rosu, el a impus interdictia de a contesta valoarea reparatiilor, a si zis ca service urile ar trebui sa i faca statuie! E adevarat ca a distrus prin asta sistemul de asigurari dar ce conteaza...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb