ONG Mare Nostrum marchează, în fiecare an, Ziua Internaţională a Mării Negre, prin organizarea unor evenimente publice de informare şi conştientizare a cetăţenilor, cu privire la necesitatea protejării mediului înconjurător. O altă activitate, din rândul celor deja propuse, în cadrul ediţiei de anul acesta, este Târgul de soluţii eco. Evenimentul va avea loc, în data de 26 octombrie, la Delfinariu, începând cu orele 16.00, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"În perioada 15 - 20 octombrie 2010 va avea loc o selecţie a celor mai bune alternative eco, criteriile fiind originalitate, aplicabilitate şi creativitate. Echipele care trec de selecţie vor avea ocazia de a-şi expune creaţiile, în cadrul unei expoziţii publice, în data de 26 octombrie. Vor fi premiate cele mai bune 3 soluţii identificate. De asemenea, toţi participanţii la expoziţie vor primi diplome, materiale promoţionale şi vor avea parte de o surpriză, oferită de Mare Nostrum şi Delfinariu", a declarat Mihaela Cândea, director executiv Mare Nostrum.