Europarlamentarul Marine Le Pen, preşedintele partidului francez naţionalist Frontul Naţional, a declarat că Uniunea Europeană se va destrăma la fel precum cea Sovietică, transmite The Telegraph.
"Cred că UE este acum ca Uniunea Sovietică: imperfectibilă. Uniunea Europeană va intra în colaps la fel ca URSS", a spus Marine Le Pen.
Domnia sa critică Uniunea Europeană drept o "anomalie globală" şi promite că va lupta pentru transformarea ei într-o "cooperare a statelor suverane", adăugând că UE nu are control nici asupra economiei, nici a valutei comune, nici a circulaţiei persoanelor în interiorul graniţelor sale.
Eurodeputatul francez a anunţat că partidul al cărui lider este va constitui, în Parlamentul European, o facţiune radicală anti-UE, împreună cu Partidul pentru Libertate, formaţiunea condusă de omologul său olandez Geert Wilders, de orientare ideologică similară, cu tentă anti-musulmană. Cele două partide conduc în topul preferinţelor electorale din ţările de origine, iar coaliţia lor va avea o platformă-program anti-imigraţie şi împotriva integrării minorităţilor etnice.
În prezent, chiar şi federaliştii europeni radicali recunosc că, după alegerile din acest an, 30% din noul Parlament European va fi alcătuit din eurosceptici, pe fondul sărăciei şi al şomajului-record în multe ţări din Uniune.
Săptămâna aceasta, François Hollande, preşedinte Franţei, a avertizat că perspectiva unei facţiuni împotriva Uniunii Europene poate conduce la "regresiune şi paralizie" în Europa şi poate ameninţa capacitatea continentului de a îşi reveni din efectele crizei din zona euro.
Marine Le Pen a stabilit deja legături cu Partidul Libertăţii din Austria, de orientare naţionalistă (care a obţinut 21% dintre voturi la alegerile generale de luna trecută), iar partidul condus de Geert Wilders colaborează cu formaţiuni similare din Belgia (Interesul Flamand), Suedia (Partidul Democrat) şi Italia (Liga Nordică).
Noul bloc anti-UE va fi mai radical decât Europa Libertăţii, grupul eurosceptic deja existent la Bruxelles, dominat de Partidul Independenţei din Marea Britanie, condus de Nigel Farage. Totuşi, Farage a exclus orice posibilitate de alianţă cu partidul naţionalist francez sau cu cel olandez, acuzându-le de extremism rasial şi religios.
Formaţiunea lui Marie Le Pen are şanse de a câştiga 20 de locuri în Parlamentul European, după alegerile din mai. Pentru formarea unui grup europarlamentar oficial, sunt necesari 25 de membri din cel puţin şapte state ale UE. Avantajele unei astfel de coaliţii ar fi subvenţii considerabile şi garantarea unui timp de discursuri pe parcursul dezbaterilor.
În trecut, Geert Wilders a refuzat o alianţă cu Frontul Naţional, dezaprobând vederile antievreieşti ale fostului său preşedinte, Jean-Marie Le Pen. În ianuarie 2011, acesta a fost înlocuit de fiica sa, care a încercat să îmbunătăţească imaginea partidului şi să câştige electorat de stânga, prin politici sociale şi protecţionism economic.
Au existat şi alte încercări de cooperare între partide de extremă dreaptă în Parlamentul European, dar, în cele din urmă, au eşuat pe fondul rivalităţilor naţionale şi al divergenţelor politice. De exemplu, în 2007, 23 de astfel de formaţiuni au constituit un grup denumit Identitate, Tradiţie şi Suveranitate, care, însă, s-a destrămat după câteva luni, după ce eurodeputatul Alessandra Mussolini a proferat insulte la adresa românilor.