Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că, de la 1 ianuarie, pensiile ar trebui să crească cu cel puţin 10%, relatează News.ro.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a fost întrebat, astăzi, în cadrul unei emisiuni televizate, cu ce procent vor creşte pensiile şi de la ce dată se va întâmpla acest lucru.
"Ultima discuţie pe care am avut-o în coaliţie şi aţi văzut şi dumneavoastră, co-preşedinţii coaliţiei, cei doi preşedinţi ai celor mai mari partide şi mă refer la Marcel Ciolacu şi la premierul României, au spus foarte clar că de la 1 ianuarie pensiile vor creşte. Ministrul de Finanţe, când s-a referit la procent, s-a referit la procentul din lege care vorbeşte despre actualizarea cu rata inflaţiei. Este vorba despre rata inflaţiei din 2021, care este 5,1%. Noi, PSD, când ne-am făcut calculele şi am făcut acele propuneri pe masa coaliţiei, am luat în calcul cifre oficiale care sunt pe diferite site-uri de specialitate, mă refer la Comisia Naţională de Prognoză, INS, Ministerul Finanţelor, execuţia bugetară şi am ajuns la concluzia că pensiile ar trebui să crească de la 1 ianuarie cu cel puţin 10%", a spus Marius Budăi.
"În coaliţie şi în gândirea noastră, poate ar trebui mai mult. Dar trebuie să avem un echilibru în a sprijini şi mediul de afaceri şi să facem un echilibru între măsurile care vin în sprijinul mediului de afaceri, măsurile economice şi între tot ceea ce înseamnă pachetele sociale, pentru că la un moment nu vrem să transformăm binele în duşmanul binelui şi s-a demonstrat până acum că ceea ce am decis în coaliţie, încă din noiembrie anul trecut şi anume să echilibrăm între măsurile sociale şi cele economice, au şi dat rezultate", a adăugat ministrul Muncii.
El a precizat că în prezent se lucrează în coaliţie la construcţia bugetului, iar când va fi luată decizia finală în privinţa acestuia, va fi cunoscut şi procentul final cu care vor fi majorate pensiile.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.10.2022, 22:03)
Budai, nu te mai ascunde dupa fustele murdare ale politicii. Ai zis tu si Ciolacu si Ciuca.... 16%. Aici s-a ajuns. Nu te mai ascunde, nu mai minti cu formulari de genul "cel putin".... 16% si gata.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.10.2022, 22:09)
Cu inflatie de 15 -20% nu va e rusine,
dar ptr. arme 8 miliarde $ este in buget
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. )
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 09:03)
FACI INFLATIE DE 60-70%(din cea de 50%) LA PRODUSELE DE BAZA ce le iau de obicei pensionarii, lapte carne paine cartofi etc , lucruri ce folosesti prin casa mereu h igienica , detergenti, apoi benzina, utilitati. Si asta chiar de a doua zi dupa marirea de pensii, nu stiu dc ati observat, toate preturile cresc.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 09:37)
adrian negrescu tu esti ?inflatia a crescut artificial peste tot . s-au marit pensile si in sua , germania ,uk ,sorosistule ?
3. fără titlu
(mesaj trimis de Bucian Lode - politist cu BMW din bani publici în data de 16.10.2022, 23:10)
La incasarile actuale la buget din profiturile uriase la energie si combustibili, va plangeti si avansati frimituri pentru pensionari si salariati cand inflatia oficiala (ca neoficiala e mai mare) se indreapta spre 20%.
Nu va e rusine, derbedeilor si tradatori de neam si tara!
La banci va imprumutati cu 9,22% in timp ce populatiei ii aruncati 7,75-8,1% la titlurile de stat emise. Adica banii romanilor sunt altfel de bani fata de cei ai bancilor straine?!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 09:06)
Pai e o metoda criminala de a fura economiile noastre. Ei stiu ca nu ai alternative(din cauza BNR care a dat dobanzi real negative in ultimii 14 ani), si merg pe ideea pai decat sa pierzi 20% pe an nu mai bine imi dai mie imprumut si pierzi doar 12%??
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 10:31)
SI MARIRILE ALEA VIN IN PARTE DIN CRESTEREA IMPOZITELOR... DEH!
4. fără titlu
(mesaj trimis de Pictor Vonta si Nudai în data de 16.10.2022, 23:24)
Pana in decembrie se fac ca nu stiu procentul. Ba ca nu e gata bugetul/calculul desi anuntasera ca in octombrie vin cu bugetul. Cred ca le e frica de strada si se mai gandesc. In Franta a iesit lumea in strada impotriva scumpirilor si nivelului de trai. Urmeaza si la noi.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 00:02)
Iesiti in strada ca altfel nu dau nimic hotii astia de politicieni... In strada toata lumea si pe ei pe mama lor de hoti si de misei auzi 10 la suta si inflatia este de 18 la suta....
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 00:34)
Pensiile astea chiar sunt magice. Deci statul se imprumuta de la populatie cu 8% dar da pensionarilor 10% dividende.
Cei de la pensii private au rezultate modeste si deci daca ar fi sa iti iei pensia privata ai primit putintel. Dar nu, la pensia de stat se garanteaza rezultate dom'le: cel putin cat inflatia sa fie!
Mai in gluma mai in serios, indexarea cu inflatia presupune sa reusesti mereu profit peste inflatie. Nu merge mereu. Asta daca privim pensia ca o investitie ce da dividende.
Daca o privim ca intrajutorare intergenerationala, pai s-au majorat salariile cu 10%?
Deci, sunt oarecum curios: conforma carui principiu economic / social se indexeaza pensiile cu inflatia? Singurul principiu ce-l vad este mentinerea linistii sociale.
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 07:41)
In principiu corect ce spui cu un amendament...atata timp cit impozitele locale, accizele, etc sunt indexate in raport cu inflatia, atunci si pensiile si salariile sa urmeze acelasi "principiu economic":-)
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 07:22)
Hoții. Inflația este de 30%. Ăștia ne fura din buzunare.
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 08:51)
Și eu as vrea pierderea de la bursa înapoi. Pai, cum vine asta, preturile nu au voie sa o ia și în jos!
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 09:12)
Astia dau mariri de pensii sa creasca inflatia. Cresc preturile imediat dupa cresterile de pensii. Dup-aia cresc si incasarile la bugetul de stat: TVA , impozit pe profit, si nu dupa mult timp cresc si incasarile din impozitele si taxele pe salarii, pt ca dc preturile sar cu 10% bugetarii vor primi 10% in plus si restul vor trebui sa tina pasul. De fapt inflatia e o noua taxa pe veniturile intregii populatii, imposibil sa economisesti ceva in conditii de inflatie si dobanzi reale negative, si cine are economii sa-si ia adio ca deja statul ne-a furat o buna parte di ele si au pus ochii si pe restul.
8. fără titlu
(mesaj trimis de Popescu Adrian în data de 17.10.2022, 09:35)
Decit s acreasca cu 10% toate pensiile, Mai bine se cresc toate pensiile cu 200 lei. ca efect bugetar, vor intra mai multi bani la buget. Cei cu pensii mici stiu cel mai bine ce sa faca cu banii. cei cu prnsii foarte mari vor creste PIBUl la divere tari de pe globul panintesc