Marius Voineag: "MCV a fost implementat cu scopul de a monitoriza şi încuraja reformele în domeniile justiţiei şi luptei împotriva corupţiei"

V.S.
Miscellanea / 15 septembrie 2023

Marius Voineag: "MCV a fost implementat cu scopul de a monitoriza şi încuraja reformele în domeniile justiţiei şi luptei împotriva corupţiei"

Procurorul-şef al DNA, Marius Voineag, a declarat vineri că MCV a fost implementat cu scopul de a monitoriza şi încuraja reformele în domeniile justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, DNA fiind un actor cheie în acest proces, deţinând inclusiv un rol de vector de imagine, potrivit News.ro.

La invitaţia ministrului Justiţiei, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Voineag, a participat, vineri, 15 septembrie, la dialogul semestrial pe tema priorităţilor sistemului de justiţie şi a Raportului privind statul de drept organizat de Ministerul Justiţiei.

În cadrul intervenţiei sale, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a subliniat importanţa ridicării Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România ca fiind "un semn de recunoaştere a progreselor realizate şi un simbol al maturizării instituţionale la nivelul întregului stat român", conform DNA.

"MCV a fost implementat la data aderării României la Uniunea Europeană în 2007, cu scopul de a monitoriza şi încuraja reformele în domeniile justiţiei şi luptei împotriva corupţiei. De-a lungul anilor, Direcţia Naţională Anticorupţie a fost un actor cheie în acest proces, având inclusiv un rol de vector de imagine pe acest subiect, cu activitatea de combatere a corupţiei la nivel înalt ocupând prim-planul. Drumul până în acest punct a fost unul dificil, presărat cu incertitudini şi provocări. Cu toate acestea, prin efortul susţinut al personalului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin profesionalism şi dăruire, am reuşit să creăm un cadru de încredere nu doar în ochii cetăţenilor, dar şi în cei ai instituţiilor europene.

Este important să subliniem că ridicarea MCV nu înseamnă că misiunea noastră s-a încheiat. Dimpotrivă, acesta este un nou început, un semnal că trebuie să continuăm cu şi mai multă determinare. Uniunea Europeană ne-a dat un vot de încredere, iar acum este responsabilitatea noastră să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor", a afirmat Voineag.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb