MASĂ ROTUNDĂ ROMÂNIA ŞI RUSIA: ÎN CĂUTARE DE NOI FORMATE DE COOPERARE / ÎNCEPÂND DE IERI, Asociaţia Financiar Bancară pentru Cooperare EuroAsiatică are reprezentanţă în ţara noastră

A.V.
Ziarul BURSA #Companii / 19 octombrie 2018

Asociaţia Financiar Bancară pentru Cooperare EuroAsiatică are reprezentanţă în ţara noastră

Asociaţia Financiar Bancară pentru Cooperare EuroAsiatică a deschis, ieri, o reprezentanţă în ţara noastră, în baza unui parteneriat cu Asociaţia Camera de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă (CCECRR).

Berezovoi Oleg Vladimirovich, directorul general al Asociaţiei, membru al Consiliului Director al Uniunii Întreprinzătorilor şi Industriaşilor din Rusia, a declarat:

"Am semnat un acord cu CCECRR şi am început să lucrăm foarte activ împreună. Acum suntem aici, iar domnul Teodor Afanasov, preşedintele CCECRR, devine reprezentantul legal al asociaţiei noastre în România".

Conform domniei sale, asociaţia a luat fiinţă în urmă cu cinci ani, iar specificul acesteia se referă la orientarea sa către rezolvarea unor probleme concrete.

"Avem deja 72 de membri în asociaţie, reprezentând peste 22 de state, care, la rândul lor, reprezintă asociaţii financiare sau bănci şi structuri independente", a afirmat Berezovoi Oleg Vladimirovich, menţionând: "Organizaţia noastră are în primul rând un rol de comunicare, de schimb de experienţă, abordând noile tehnologii din domeniul bancar - fintech, criptovalute, blockchain. Toate aceste tendinţe din sectorul bancar vor fi discutate, în 30 octombrie, la Moscova, în cadul Consiliului Internaţional Bancar".

Reprezentantul Asociaţiei Financiar Bancară pentru Cooperare EuroAsiatică a adăugat că organizaţia are ca direcţie susţinerea unor proiecte concrete: "Noi nu lucrăm după şabloane, ci după standarde. Fiecare entitate care intră în asociaţie - bancă sau afacere - vine cu experienţa sa. Noi creăm o foaie de parcurs împreună cu aceasta, pe care o urmărim şi, împreună, astfel rezolvăm concret nişte probleme".

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb