Purtatea măştii de protecţie în spaţiile deschise aglomerate va deveni obligatorie, începând din 8 august, şi în judeţul Cluj, în urma unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, conform news.ro.
"CJSU a decis în această seară că, începând cu data de 8 august 2020, ora 00.00, pe întreg teritoriul judeţului Cluj, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani, astfel încât să acopere nasul şi gura, la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment organizate în spaţii publice deschise, în zone în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje şi adunări cu caracter religios", a transmis, miercuri seară, Prefectura Cluj.
Orarul de aplicabilitate a acestei măsuri este 0-24, pe toată durata stării de alertă.
"De asemenea, UAT-urile vor identifica toate spatiile de tip pieţe agroalimentare, pieţe auto, târguri de produse şi de animale, locaţii de tip bazar temporare sau permanente de pe raza UAT-urilor, pe care le vor comunica CJSU până în data de 10.08.2020, în vederea introducerii obligativităţii purtării măştii in aceste zone, după consultarea DSP", a arătat sursa citată.
Până în prezent, în judeţul Cluj s-au raportat 1.332 de cazuri de infectare cu coronavirus.