Ministrul Economiei şi Comerţului, Ioan Codruţ Sereş, s-a întîlnit cu ministrul indian al petrolului şi gazelor, Shankar Aiyar, cu scopul de a stabili noi modalităţi de cooperare în domeniul petrolier, pentru punerea în aplicare a prevederilor Memorandumului de înţelegere semnat la începutul lunii iulie ac între cele două ministere, informează un comunicat de presă al Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC).
Întînirea celor doi miniştrii s-a făcut cu ocazia vizitei oficiale în India a ministrului Economiei şi Comerţului, Ioan Codruţ Sereş, împreună cu o delegaţie formată din reprezentanţi ai sectoarelor petrolier, energetic şi industrie. Totodată, au avut loc întîlniri cu marile firme indiene din domeniul petrolier. Oamenii de afaceri din delegaţie au avut oportunitatea de a-şi prezenta oferta de export şi proiectele de cooperare în India, România şi pe alte pieţe. Schimburile comerciale dintre cele două ţări ating o valoare de 350 milioane dolari SUA, la data de 31 august 2005, înregistrîndu-se un excedent al balanţei comerciale de circa 90 milioane dolari.
În ultimii 15 ani, au apărut pe piaţa românească 213 societăţi comerciale cu capital indian, cuantumul acestui capital situînd India pe locul 71 în clasamentul investiţiilor străine în România. Totuşi, schimburile dintre cele două ţări se situează sub nivelul potenţialului existent. Dinamizarea acestora se poate face numai în condiţiile creşterii numărului de investiţii indiene în România şi ale promovării accentuate a ofertei româneşti de export pe piaţa indiană.