MedLife a achiziţionat centrul de imagistică Prima Medical din Craiova

Andrei Stan
Companii / 18 noiembrie 2015

Compania de servicii medicale private MedLife a achiziţionat integral un nou centru de imagistică, Prima Medical din Craiova, cu afaceri de patru milioane de lei anul trecut, arată un comunicat remis redacţiei.

Aceasta este cea de-a treia tranzacţie iniţiată de MedLife anul acesta, după ce a preluat pachetul majoritar de 55% din grupul de firme SAMA & Ultratest din Oltenia şi a demarat procesul de achiziţionare a pachetului majoritar din banca de celule stem, Stem Cells Bank din Timişoara.

Prima Medical reuneşte echipamente de ultimă generaţie şi pune la dispoziţia craiovenilor şi locuitorilor din proximitate servicii integrate de imagistică: de la ecografii şi investigaţii de radiologie, la servicii de imagistică prin rezonanţă magnetică şi tomografie computerizată.

"Anul 2015 a fost extrem de ambiţios pentru noi. Dacă în prima parte a anului ne-am concentrat mai degrabă asupra dezvoltării unor proiecte de tip greenfield, lansând cinci unităţi noi în Bucureşti şi în Cluj, în cea de-a doua parte a anului avem ca miză finalizarea celor 5-6 tranzacţii demarate şi consolidarea poziţiei de lider la nivel naţional. Paşii făcuţi până acum ne confirmă că antreprenorii români, parte din aceştia fiind şi medici, sunt dornici să găsească un partener strategic de cursă lungă, care să îi ajute să îşi extindă businessul şi să îşi ducă afacerea la un alt nivel", a spus Mihai Marcu, preşedinte CA MedLife.

În urma finalizării tranzacţiei de preluare a centrului Prima Medical, MedLife va deţine pachetul integral de 100%, compania urmând să se alăture grupului Sama & Ultratest.

"Achiziţia Centrului Prima Medical reprezintă încă un pas pentru consolidarea poziţiei de lider în Oltenia, dar şi un demers important în completarea serviciilor noastre de imagistică oferite companiilor, respectiv angajaţilor din Craiova şi din zonele limitrofe, sub formă de pachete de prevenţie medicală. În acest moment, oferim astfel de pachete unui număr de 45 de companii din Craiova, pentru un număr de 3.800 de salariaţi, şi estimăm că acest număr va creşte la 9.000 până la finele anului viitor", a mai spus Mihai Marcu.

"Este extraordinar ca la mai puţin de un an de zile de la intrarea în grupul MedLife să avem şansa să ne consolidăm businessul nostru şi oferta de servicii pe care le oferim craiovenilor, astfel încât să devenim cel mai puternic operator din regiune. Acesta este avantajul direct pe care îl poţi avea odată cu asocierea unui grup de talia MedLife. Pe lângă puterea financiară a grupului, există o colaborare strânsă în zona de strategie şi dezvoltare pe termen lung a fiecărei subsidiare, detalii care sunt vitale pentru un antreprenor care vrea să îşi crească afacerea şi să o ducă la un nivel net superior", a adăugat Alida Gogescu, manager general MedLife SAMA.

MedLife are 15 hyperclinici în Bucureşti, Timişoara, Braşov, Arad, Craiova, Galaţi, Iaşi şi Cluj, 18 laboratoare proprii de analize, 10 unităţi spitaliceşti în Bucureşti, Braşov, Arad, Craiova şi Iaşi, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie şi unul de Obstetrică-Ginecologie, 3 maternităţi în Bucureşti şi în ţară, 30 de centre medicale generaliste în Bucureşti şi în ţară, 13 centre de excelenţă cu specializare unică, 8 farmacii proprii reunite sub reţeaua PharmaLife Med şi în colaborare cu 140 de clinici medicale partenere din toată ţara.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb