MEF ar putea retrage avizul ordonatorilor de credite care au gestionat prost fondurile europene

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 17 iulie 2008

Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) ar putea retrage avizul acordat ordonatorilor de credite europene, în cazul în care constă deficienţe majore în activitatea de gestionare a fondurilor Phare, ISPA, a celor structurale şi de coeziune, arată un proiect de Hotârăre de Guvern, publicat ieri.

"Ministerul Economiei şi Finanţelor, în calitatea sa de coordonator naţional, în urma unor activităţi de analiză şi control, poate retrage avizul acordat unei structuri şi personalului angajat, în condiţiile în care constată deficienţe majore în activitatea de gestionare a fondurilor Phare, ISPA şi a fondurilor structurale şi de coeziune şi care duc la blocaje sau disfuncţionalităţi grave în implementarea acestora", se arată în hotărârea de guvern ce completează Legea privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.

România va beneficia de 32 miliarde euro doar din fonduri europene, în perioada 2007-2013, pentru a recupera decalajele faţă de statele membre ale Uniunii, declara, la sfârşitul lunii iunie, Răzvan Alexandru Cotovelea, directorul Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale din Ministerul de Finanţe, citat de NewsIn.

În 2008, fondurile comunitare alocate României sunt de circa 2,7 miliarde euro, ca sprijin pentru creşterea competitivităţii, dezvoltarea societăţii informaţionale şi a resurselor umane, proiecte pentru îmbunătăţirea mediului, inves­tiţii în sectorul energetic, precum şi în agricultură.

Proiectul de hotărâre de guvern, ce a fost publicat pe pagina de internet a MEF, are în vedere posibilitatea de apariţie a unor abuzuri din partea instituţiilor care gestionează fonduri comunitare nerambursabile.

"Ţinând cont de riscul exis­tenţei unor abuzuri din partea structurilor care gestionează fonduri comunitare nerambursabile în aplicarea Legii 490/2005 în stimularea altor persoane decât cele care efectiv gestionează aceste fonduri, este necesară reglementarea unui mecanism de verificare a corectitudinii aplicării acestor acte normative precum şi instituirea unor sancţiuni în cazul existenţei unor blocaje sau disfuncţionalităţi la nivelul structurilor de gestionare", se precizează în proiectul de act normativ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb