Grupul Şcolar "Matei Basarab", din Strehaia - Mehedinţi, va fi supus unor lucrări de extindere şi modernizare. În acest sens, a fost lansat la licitaţie contractul de servicii şi lucrări care vizează elaborarea proiectului (studiu de fezabilitate, proiect tehnic şi caiete de sarcini) şi execuţia lucrărilor propriu-zise. Potrivit caietului de sarcini, se va interveni asupra clădirilor existente (şcoală, ateliere, cantină, cămin elevi, sală sport, casa CT, teren sport) şi va fi extinsă clădirea şcolii cu un imobil cu şase săli de clasă, sală de festivităţi, grupuri sanitare, o extindere cu opt cabinete tehnice şi un grup sanitar, precum şi cu o construcţie nouă pentru grădiniţă. Valoarea investiţiei, fără TVA, va fi de 5-8 milioane de lei, aceasta urmând să fie derulată în timp de 24 de luni de la atribuirea sa. Garanţia de participare va fi de 40.000 de lei, iar garanţia de bună execuţie va reprezenta 10% din valoarea lucrărilor. Cifra medie de afaceri înregistrată de ofertanţi în ultimii trei ani trebuie să fie de 5,6 milioane de lei, în timp ce valoarea lucrărilor similare din ultimii cinci ani este impusă la 1,6 milioane de lei. Documentele pot fi depuse până la data de 6 decembrie, zi în care acestea vor fi deschise. Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic va câştiga licitaţia.
MEHEDINŢI: Lucrări de construcţii la Grupul Şcolar "Matei Basarab", din Strehaia
E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 16 noiembrie 2007