MELLISA BROWN, STRATEG LA QONTIGO: "Obligaţiunile nu se comportă cum ar face-o în mod normal într-o piaţă bear"

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 10 iulie 2022

"Obligaţiunile nu se comportă cum ar face-o în mod normal într-o piaţă bear"

Diferenţa dintre randamentul titlurilor de stat pe zece ani şi cel al dividendelor este aproape la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, conform Bloomberg

Pieţele "bear" sunt rare în Statele Unite dar cea actuală este şi mai neobişnuită, în condiţiile în care creşterile agresive ale ratei dobânzii schimbă dinamica pieţei în relaţie cu obligaţiunile, potrivit strategului Melissa Brown, scrie Business Insider.

Brown, specialistă în riscuri la firma de inteligenţă financiară Qontigo, spune că în prezent, obligaţiunile devin o alternativă din ce în ce mai atractivă la acţiuni. Spre deosebire, în mediile "bear" din trecut, atractivitatea obligaţiunilor faţă de acţiuni scădea treptat. Iar asta se întămplă deoarece Rezerva Federală încearcă să tempereze inflaţia printr-o serie de creşteri agresive ale ratei dobânzii, începând cu un pas de 75 de puncte de bază în mai.

"Ceea ce este cu adevărat diferit de data aceasta este faptul că, de când piaţa (n.r. acţiunilor) a atins maximul, ratele s-au dublat", a spus Brown. "Este o diferenţă uriaşă şi în contradicţie cu soluţiile de politică monetară pe care le-am văzut în pieţele «bear» anterioare, ceea ce îngreunează susţinerea argumentelor pentru acţiuni".

Randamentul titlurilor de stat pe zece ani s-a dublat în cursul anului 2022, la aproximativ 3%, aproape de cel mai ridicat nivel din ultima decadă, în timp ce indicele S&P 500 a scăzut cu aproximativ 19%, aproape de ceea ce în mod generic se numeşte o piaţă "bear".

Temerile privind intrarea economiei Statelor Unite în recesiune au diminuat încrederea investitorilor, aspect ce a fost întărit recent de preşedintele Fed-ului, Jerome Powell, care a sugerat că, deşi banca centrală americană nu intenţionează să ducă economia în recesiune, cu siguranţă există această posibilitate.

Într-un asemenea context, în mod normal randamentele titlurilor de stat pe zece ani ar fi scăzut, deoarece în condiţii de incertitudine economică investitorii sunt atraşi către active puţin riscante (preţurile şi randamentele obligaţiunilor se mişcă invers unele faţă de altele).

Totuşi, deoarece principalul instrument folosit de Rezerva Federală pentru combaterea inflaţiei este creşterea ratelor dobânzilor, obligaţiunile au avut de suferit laolaltă cu acţiunile, în condiţiile în care inflaţia erodează valoarea reală a randamentelor titlurilor cu venit fix. Dar acest lucru a făcut ca obligaţiunile să arate ca un pariu mai atractiv pentru investitorii avizi de randament, potrivit Business Insider.

Conform datelor Bloomberg, randamentul dividendelor indicelui S&P 500 este în jur de 1,65% în acest moment, puţin peste jumătate din randamentul titlurilor de stat ale SUA pe zece ani.

Astfel, există o diferenţă majoră între această piaţă "bear" şi cele anterioare. Spre deosebire de anul 2000 - după izbucnirea bulei dotcom sau 2008 - când a izbucnit criza subprime, de data aceasta Fed-ul creşte ratele dobânzilor, nu le reduce, coform sursei menţionate.

"Reducerea ratelor dobânzilor de către băncile centrale face finanţarea companiilor mai ieftină, acţiunile cu randamente mai bune ale dividendelor să pară mai atractive, creşte preţurile obligaţiunilor şi încurajează diversificarea", a spus Brown.

Dar acum, odată cu aprecierea randamentelor titlurilor de stat americane, creşte şi apetitul investitorilor pentru venit fix. "În comparaţie cu alte pieţe «bear» când randamentele obligaţiunilor scădeau treptat, acum obligaţiunile reprezintă o alternativă mai bună la acţiuni", a spus Brown.

Potrivit datelor Bloomberg, diferenţa dintre randamentul titlurilor de stat pe zece ani şi cel al dividendelor indicelui S&P 500 este aproape la cel mai ridicat nivel, din ultimii zece ani.

Brown a adăugat: "Dacă randamentele obligaţiunilor sunt de 3,4% sau 4%, dintr-o dată par atractive, în timp ce în pieţele «bear» anterioare ar fi fost din ce în ce mai neatractive, coborând totuşi de la niveluri mai ridicate. Ratele au scăzut mult atât în 2000 cât şi în 2007, dar erau mai ridicate decât acum şi scădeau, nu creşteau".

În prezent, investitorii cumpără tot mai mult acţiuni de tip "value", semn că sunt precauţi cu privire la perspectivele economiei SUA, ceea ce este o veste proastă pentru bursă, a mai spus strategul.

"Este nevoie să vedem o îmbunătăţire a sentimentului, ca aversiunea la risc a investitorilor să mai scadă puţin, pentru a putea să apară cu adevărat o redresare a pieţei", a conchis Brown.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb