• Liviu Stoicescu, "Omniasig Vienna Insurance Group": 4-5 milioane euro, blocate la plată din cauza suspiciunilor de fraudă
Societăţile de asigurări au devenit ţinte sigure ale fraudelor, în special după declanşarea crizei financiare, astfel că au fost nevoite să îşi sporească vigilenţa în analizarea dosarelor de daună.
Cu bani mai puţini în buzunare, pentru unii proprietari de maşini achiziţionate în leasing a devenit mai rentabil să îşi distrugă în totalitate autoturismele, ca să încaseze banii din asigurarea CASCO. Suma le este suficientă să-şi lichideze contractul de leasing, primind chiar şi ceva bani în plus. Desigur, asta dacă nu sunt prinşi, situaţie în care se aleg cu dosar penal.
Totuşi, ca să accidenteze autoturismul într-atât încât să i se aplice verdictul "daună totală", proprietarii au nevoie de ajutorul unui "profesionist". Şi unde este cerere, apare şi oferta. "Cascadorul de daună" este o profesie apărută după criză. În schimbul unei sume de bani, aproximativ 500 de euro, acesta se echipează din cap până în picioare şi accelerează spre un obstacol, distruge maşina, după care dispare de la locul accidentului, treaba lui fiind încheiată. Proprietarul "vinovat" poate demara, acum, formalităţile pentru a încasa asigurarea.
Confruntaţi cu astfel de tentative, asiguratorii analizează toate dosarele cu atenţie sporită, astfel că reuşesc, de foarte multe ori, să demonstreze fraudele.
"Anul trecut am blocat la plată 4-5 milioane de euro, din cauza suspiciunilor de fraudă, de foarte multe ori dovedite", ne-a spus Liviu Stoicescu, membru al directoratului "Omniasig Vienna Insurance Group". Domnia sa a adăugat: "De exemplu, unul dintre dosare viza fraudarea companiei cu un milion de euro! Însă nu a fost vorba despre o asigurare auto, ci des-pre una pentru stocul de marfă. A fost o înscenare şi am demonstrat-o foarte greu, iar acum se ocupă procuratura. Restul dosarelor sunt fraude de 30.000-40.000 euro".
În aceste condiţii, politica "Omniasig" este să plătească "ce trebuie". Liviu Stoicescu ne-a spus: "Plătim absolut toate dosarele corecte. Avem la rândul nostru probleme cu diverse service-uri sau clienţi, însă ca reclamaţii avem sub 100, înregistrate lunar la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Din aceste circa 100 de reclamaţii, majoritatea sunt tocmai cele făcute de fraudatori, accidente înscenate pe constate amiabile, chiar dacă de valori mici, dar numărul este semnificativ. Dacă respectivii primesc de la noi respingere la plată, ne reclamă, astfel încât, în majoritatea cazurilor de reclamaţii se regăsesc "fraudatorii". Această situaţie a reclamaţiilor este foarte mulţumitoare, mult mai mică în comparaţie cu alte companii din piaţă, şi denotă faptul ca asiguraţii noştri sunt satisfăcuţi de serviciile pe care le oferim".
Reculul din piaţa leasingului a afectat puternic piaţa asigurărilor CASCO, iar Liviu Stoicescu speră într-o deblocare a finanţării în acest an. Domnia sa este de părere că apetitul pentru maşini rămâne crescut, în ţara noastră. Pentru acest an, planurile "Omniasig" vizează menţinerea în top şi întotdeauna plata daunelor la timp.
Pentru contracararea efectelor crizei, societatea va miza, în continuare, pe parteneriate cu service-urile auto, pentru menţinerea unei valori a daunei medii în limitele din prezent.
Liviu Stoicescu ne-a spus: "Peste tot piaţa s-a reaşezat, oamenii au revenit la aşteptări normale, respectiv că o investiţie trebuie să ţi-o recuperezi în 10 - 15 ani, nu în două luni. Au înţeles toţi că fără parteneriate de tipul < win win > sau < win win win >, pentru că în cazul nostru, suntem trei - asiguratorii, service-urile şi clientul - nu putem să ne mai dezvoltăm. Astfel, service-urile şi-au reevaluat ofertele. De la noi primesc întodeauna banii în mod constant şi fără întârziere".
În 2010, valoarea despăgubirilor plătite de OMNIASIG pe segmentul RCA a fost de 178,95 milioane RON, iar despăgubirea medie plătită pe RCA de 5.648 RON.
Compania OMNIASIG Vienna Insurance Group a înregistrat în primele nouă luni din 2010 un volum al primelor brute subscrise de 723,39 milioane lei, cu 15,68% mai mică decât cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent. În perioada menţionată, compania a obţinut un profit brut de 21,38 milioane lei, conform standardelor IFRS, iar valoarea totală a daunelor plătite a fost de 512,83 milioane lei.
• Fraudă cu autoturisme străine
Un alt model de fraudare a companiilor de asigurări este cel cu maşini aduse din străinătate, unde preţurile au scăzut substanţial. Potrivit lui Liviu Stoicescu, sunt aduse maşini la mâna a doua din străinătate, cumpărate cu sume mici. În ţară, autoturismele sunt asigurate la preţ de catalog cu uzură şi nu sunt înmatriculate. Se încheie asigurarea CASCO, în timp ce vehiculele au numere provizorii, astfel că nu au plătite taxele. Acestea sunt avariate intenţionat înainte de expirarea numerelor roşii, iar proprietarii speră să încaseze despăgubirea pentru < daună totală >, sumă care ar reprezenta mult mai mult decât valoarea iniţială cu care au cumpărat maşina. Până în acel punct, însă, frauda poate fi decelată de departamentul special anti-fraudă al asiguratorului.