Metaforele din poezie

Nu mi se întîmplă des, dar zilele trecute era să nu-mi mai revin. Perplexitatea, ca o masă vîs-coa-să, agresivă, mă înghiţea fără de milă. Sursa: discursul unui personaj care ţine morţiş să ne lumineze, concomitent, din punct de vedere estetic, istoric şi literar, prin intermediul micului ecran. Domnia sa, nu mai ştiu dacă pe viu sau în reluare, ne făcea părtaşi la o nemiloasă şi radicală ruptură conceptuală, la o ieşire vijelioasă din paradigma comună a receptării literare, anunţîndu-ne pe un ton, altfel, calm şi monoton, că "metaforele din poezie nu trebuie luate ca atare!"

Aşa, care va să zică, la pensii!!!!

Am încercat cu disperare să ies din puţul gîndirii unde mă aruncase marea descoperire, dar numai eu ştiu cum m-am căţărat, cu dinţii şi cu unghiile, pe pereţii de bazalt ai canionului în care mă azvîrlise soarta fericită de a fi contemporan cu ilustrul critic literar şi cu ideile sale novatoare.

Dacă tot am păţit-o, mi-am zis, măcar să trag un profit din chestia asta! M-am orientat, deci, către tes-tarea noii descoperiri, în zonele de analiză cu care sunt şi eu mai familiarizat; politica, bunăoară.

Prima constatare este aceea că singularitatea unei idei de geniu, în domeniul criticii literare, este aproape un loc comun, cînd vine vorba de politică şi de oamenii ei, mai ales cei de pe meleagurile dîmboviţene. Trebuie să fie cineva ministru în Româ-nia, şi nu oricare, ci unul ce ţine în spate greutatea întregului domeniu al economiei, ca să simtă nevoia de a povesti, în faţa presei, la televizor, cum din cauza gerului, moleculele de gaz, surprinse fără căciuliţă pe cap, fără manşon, pentru a-şi feri mîinile de ger şi fără ciorapi groşi în picioare, nu mai sunt în stare să înainteze pe conducta rece, de fier. Aceasta fiind starea de fapt, ştiinţific constatată de o comisie special împuternicită, domnul ministru a decretat măsuri excepţionale şi ne-a trimis asigurările sale că se vor întreprinde toate demersurile necesare pentru ca, în aceas-tă perioadă de restrişte, înţepenitele molecule să nu mai circule alandala, ci să fie dirijate, cu toată promptitudinea, de către agenţi guvernamentali, către ţevile aragazurilor noastre. Dacă Maxwell a putut doar să-şi imagineze soluţia, iată că astăzi avem şansa de a locui pe aceeaşi planetă cu acela dintre noi şi pentru noi, capabil să transforme imaginarul în realitate. O măsură cît se poate de bine venită, întrucît Primarul Bucureştilor, vizitat de un destin oedipian şi surprins de efectele paradoxale ale încălzirii globale, tocmai ne împărtăşea, pe alt canal tv, toată dezamăgirea de care este lovit, pentru faptul că, şi dacă ar vrea, tot nu ne mai poate asigura agentul termic din calorifere, la o temperatură cu mult peste punctul natural de îngheţ al apei. Tot moleculele sunt de vină, desigur! Pînă să îngheţăm bocnă în pitoreştile noastre apartamente de bloc, unde niciodată iarna nu-i ca vara, autorităţile ne-au recomandat, cu toată fermitatea, să nu intrăm în panică şi să nu credem zvonurile răspîndite de rău voitori, cu privire la capacitatea Guvernului şi a Primăriei de a face faţă situaţiei. Oricum, dacă mai era nevoie, am fost asiguraţi că, pentru a schimba radical situaţia şi a preveni evenimente similare, din luna aprilie, preţul unitar pe molecula de gaz se va scumpi, cam cu cît era prevăzut să se scumpească, încă din timpul campaniei electorale, dar nu s-a putut face atunci, din motive lesne de înţeles; plus ceva pe deasupra care bate bine spre 35%. Un alt gînditor al politicii noastre, din specia Hamangia, persoană importantă, nu spui cine, care ia salariu de la FMI şi indulgenţe politice de la PSD, s-a proptit, la rîndul său, în faţa camerelor de luat vederi pentru a ne spune că "a cam înţărcat bălaia", "fosta-i lele cît ai fost", "ce-a fost verde s-a uscat" şi mai direct, că "unde a mers mia, n-o să mai meargă nici suta". Cum, unde să meargă? La pensii, nu v-am spus?! Domnul Tănăsescu a fost lovit de această revelaţie, probabil circulînd nu tocmai reglementar pe căile întortocheate ale conceptelor economice, pe care iată, acum, ne-o împărtăşeşte, verde-n faţă! Simpla cercetare a statisticilor, din 1994 şi pînă astăzi, l-ar fi scutit de tot efortul, pentru că deficitul creşte de atunci ca Făt Frumos, într-o zi cît alţii într-un an, iar performanţa este cuminte consemnată în datele oficiale de bilanţ ale guvernelor care au condus România, cuprinzîndu-l în nemărginita lor excepţionalitate şi pe dînsul; dacă nu mă înşel, pe la finanţe.

Aşa că, în loc de concluzie, mă întorc şi zic, odată cu străbunii noştri, cu clasicii gîndirii politice şi cu iluminaţii de la care ne adăpăm cu toţii bruma de gînduri, care ne vizitează singurătatea nopţii: "Cetăţeni ai oraşului, dormiţi în pace, cineva, acolo sus, ne guvernează!" Desigur, chiar dacă din peisaj lipseşte poezia, dumneavoastră nu trebuie să luaţi, ca atare, nici această metaforă!