MFE selectează membrii Comitetului de Monitorizare a PO Capital Uman 2014 - 2020

Alexandru Costea
Fonduri Europene / 3 martie 2015

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a început demersurile pentru constituirea Comitetului de monitorizare pentru Programul Operaţional Capital Uman 2014 - 2020, acest program fiind aprobat de Comisia Europeană în data de 25 februarie, arată un comunicat remis azi redacţiei.

"Comitetul de Monitorizare a Programului Operaţional Capital Uman 2014 - 2020 va fi o structură naţională de tip partenerial, cu rol decizional în procesul de implementare a acestui program, prin care România dispune de fonduri europene cu o valoare de 4,3 miliarde de euro. În consecinţă, invit organizaţiile din mediul public şi privat, interesate de cheltuirea eficientă a acestor fonduri destinate dezvoltării României, să-şi exprime interesul de a deveni membri ai acestei structuri", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Vor fi selectate 14 entităţi din rândul partenerilor economici şi sociali, având în vedere prevederile Acordului de Parteneriat referitoare la ponderea de 40% a acestora în cadrul Comitetului de Monitorizare. În cadrul procesului de selecţie, Ministerul Fondurilor Europene, coordonatorul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman 2014 - 2020, va avea în vedere asigurarea unei reprezentări echilibrate a domeniilor relevante pentru implementarea programului.

Potrivit ministerului, nu vor fi acceptate solicitările instituţiilor pentru care au fost înregistrate şi dovedite fraude în gestionarea de fonduri publice sau fonduri europene în perioada de programare 2007 - 2013.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb