MFE supune consultării publice schiţa ghidului "Măsuri integrate pentru tinerii inactivi"

E.D.
Fonduri Europene / 31 decembrie 2014

Ministerul Fondurilor Europene lansează în consultare publică schiţa ghidului pentru cererea de propuneri de proiecte "Măsuri integrate pentru tinerii inactivi", primul apel din cadrul Programului Operaţional Capital Uman (POCU) 2014 - 2020, transmite instituţia într-un comunicat.

"Această primă schiţă de ghid din cadrul POCU vine cu o serie de noutăţi punctuale, dar şi cu o schimbare majoră de gândire. Este o schimbare de abordare de care România are extrem de multă nevoie astăzi: banii nu mai trebuie să fie doar cheltuiţi, ci investiţi astfel încât să genereze plus valoare. Vrem ca tot ce înseamnă finanţări europene pentru tineri să vizeze nevoile lor reale, corelate cu nevoile pieţei. Tinerii trebuie motivaţi, le trebuie experienţă profesională şi un loc de muncă, iar statul poate şi trebuie să le asigure toate aceste lucruri, punându-i în legătură directă cu angajatorii. Tinerii sunt una dintre priorităţile României, iar ei trebuie să simtă că facem lucruri concrete pentru ei. Învăţământul dual este, de exemplu, o soluţie care ar putea să rezolve o parte dintre problemele lor, prin crearea unei legături directe între şcoală şi angajator, indiferent că vorbim de facultăţi, licee sau şcoli profesionale. Începând cu luna ianuarie, vom organiza întâlniri cu tinerii şi vom aduce la aceeaşi masă pe toţi cei care pot şi trebuie să îmbunătăţească situaţia lor. De exemplu, trebuie să găsim o modalitate prin care tinerii, elevii şi studenţii, imediat ce intră sau ies dintr-o formă de învăţământ, să fie înregistraţi la serviciul public de ocupare, astfel încât să putem identifica, de la bun început, cele mai bune soluţii pentru ei", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Potrivit documentului, pentru a îmbunătăţi situaţia tinerilor care nu au un loc de muncă şi nici nu urmează un program de educaţie şi formare (NEETs) şi pentru a facilita tranziţia către piaţa muncii, la nivel naţional se va acţiona pe trei paliere - educaţie, formare, ocupare.

Intervenţiile finanţate prin POCU îi vizează pe tinerii NEETs din regiunile Centru, Sud-Est şi Sud-Muntenia prin "Iniţiativa locuri de muncă pentru tineri" (Axa Prioritară 1), dar şi pe cei din celelalte cinci regiuni ale ţării, prin "Îmbunătăţirea situaţiei tinerilor din categoria NEETs" (Axa Prioritară 2).

Grupul ţintă vizat în cadrul prezentei cereri de propuneri de proiecte este format din tineri NEETs şomeri cu vârsta între 16 - 24 ani (respectiv, până la împlinirea vârstei de 25 ani).

Solicitanţii şi partenerii eligibili sunt: angajatori, entităţi relevante (furnizori de formare, furnizori de servicii de ocupare/ evaluare şi certificare a competenţelor, sindicate, patronate, ONG-uri/ organizaţii de tineret etc.) în parteneriat cu angajatori, SPO în parteneriat cu entităţi relevante (angajatori, furnizori de formare, furnizori de servicii de ocupare/ evaluare şi certificare a competenţelor, sindicate, patronate, ONG-uri/ organizaţii de tineret etc., entităţile selectate/ desemnate pentru implementarea schemelor de grant global în domeniul antreprenoriatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb