MFP amână cu 10 zile deschiderea sesiunii pentru minimis

F. A.
Macroeconomie / 14 august 2013

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) amână deschiderea sesiunii de înregistrare on-line a cererilor de acord pentru finanţare în baza schemei de minimis destinată IMM-urilor, până pe 26 august, ora 08.30. Săptămâna trecută MFP anunţa că înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare urma să se realizeze începând cu data de 16 august, ora 8.30.

MFP a iniţiat demersurile pentru suplimentarea bugetului anual, suma cu care va fi făcută suplimentarea bugetului urmând să fie stabilită în şedinţa de Guvern, care va avea loc săptămâna viitoare.

MFP a revizuit, recent, Ghidul solicitantului aferent Hotărârii de Guvern care promovează o nouă schemă de minimis pentru întreprinderile mici şi mijlocii, procedura de înregistrare online a cererilor de acord pentru finanţare fiind introdusă în premieră în Ghid, după ce mediul de afaceri a opinat că ajutorul de stat ar fi "făcut cu dedicaţie".

După ce iniţiativa a fost aprobată în Guvern, consultanţii din domeniu au apreciat că modul de punere în aplicare a acestei scheme de ajutor încalcă principiul egalităţii de şanse, întrucât, iniţial, actul legislativ impunea depunerea dosarelor în mod fizic la sediul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) din Bucureşti.

Şi după modificările făcute, consultanţii şi potenţialii beneficiari au rămas sceptici că această schemă va fi derulată corect pentru toţi cei interesaţi de ajutorul de stat, punând sub semnul întrebării corectitudinea cu care va fi ea aplicată.

După ce MFP va posta pe site-ul său aplicaţia, firmele interesate trebuie să introducă datele principale privind întreprinderea, precum şi valoarea ajutorului de minimis solicitat. Ulterior, societatea solicitantă va primi un mesaj de trimitere cu succes însoţit de numărul de înregistrare al cererii de acord pentru finanţare şi adresa de web unde poate consulta recipisa generată după introducerea datelor în sistem. Solicitanţii vor primi informaţii legate de perioada în care vor putea depune sau transmite prin poştă sau alte servicii de curierat cererile de acord pentru finanţare, însoţite de documentele justificative, la registratura generală a MFP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Am facut un calcul simplu. certificatele fiscale se emit de regula in cateva zile; 25 August puca duminica, deci declaratiile lunare se vor de pune pe 26 August; in cazul in care certificate fiscale scoase pentru acest proiect eau fost scose cu valabilitate la termenul anterior, statistic vorbind, acstea vor expira in mare parte in saptamana 19-23 August. deci multivor fi pusi in imposibilitatea de a aplica pe 26, deoarece nu vor indeplini una din conditiile de eligibilitate ("...valabil la data inregistrarii cereri..."); deci pentru a putea aplica, o societate care avea certificat valabil la data de 16 August dar care a acumultat datorii (normale intr-o luna) va trebui sa astepte cel putin 4-5 zile (pana depune declaratia, pana plateste obligatiile lunare si pana scoate un nou certificat fiscal fara datorii)

    din calulele mele, sesiunea de inregistrare on-line va fi deschisa maxim 2 zile pana se va epuiza fondul. deci.... 

    cand o sa avem si noi in tara asta macar dreptul de a participa legal la un proiect fara sa ni se puna bete in roate?) 

    oare ce a facut Guvernul astazi este corect? iar daca nu este corect, avem dreptul sa contestam eventuala descalificare sau imosibilitate de a aplica doar pe motiv ca unii functionari din guvern se joaca cu noi? 

    Anuntul incepe cu "Având în vedere interesul deosebit manifestat de reprezentanţii mediului de afaceri faţă de schema de minimis..."; dupa ce a fost amanat de la 1 iunie la 16 August?

    chiar atat de idioti ne cred unii????? 

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5981
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3070
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9688
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6543

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb