În structurile Ministerului Apărării Naţionale se lucrează la distribuirea celor aproape 6.400 de noi posturi care urmează să fie ocupate în Armata Română, după ce, recent, a fost aprobat în Guvern un memorandum în acest sens, a anunţat vineri ministrul Mihai Fifor.
"Memorandumul pentru cele aproape 6.400 de posturi pentru Ministerul Apărării Naţionale a fost aprobat în Guvern în urmă cu aproape două săptămâni. Suntem în faza în care în organizarea internă a Statului Major al Apărării, dar şi în Statele Majore ale categoriilor de forţe facem analiza distribuţiei acestor posturi şi întreaga procedură", a declarat Mihai Fifor, la Chişineu Criş.
Ministrul Apărării a subliniat că vestea bună este aceea că s-a reuşit modificarea unor ordine de ministru care îngrădeau accesul în cariera militară.
"Am încercat astfel să dăm o şansă celor care, de pildă, până acum nu puteau trece din corpul subofiţerilor în cel al ofiţerilor pentru că fie nu mai îndeplineau criterii de vârstă, şi atunci am mărit limita de vârstă până la care se poate merge, spre exemplu, la Academia Militară, iar pe de altă parte împreună cu Direcţia Medicală am modificat criteriile ce ţin de evaluarea medicală a celor care doresc să meargă mai departe în carieră. Mă refer aici în speţă la cei care au fost în teatre de operaţii, cei care au fost răniţi în teatre de operaţii şi desigur nu mai îndeplineau condiţiile de a merge mai departe. Asta pentru că statul român nu trebuie să îi pedepsească pe aceştia pentru că existau nişte ordine de ministru care la vremea respectivă corespundeau, dar acum nu mai corespund. Eu cred că trebuie să dăm o şansă celor care s-au sacrificat pentru această ţară, pentru a trece din corpul subofiţerilor în cel al ofiţerilor", a susţinut ministrul Fifor.
În continuare, acesta a precizat că un număr important de posturi vor fi alocate pentru medici şi pentru psihologi.
"Un lucru important ce trebuie spus este acela că între cele aproape 6.400 de posturi, aproape 400 sunt pentru medici, iar circa 60 sunt pentru psihologi. Încercăm să întărim această zonă a Apărării Naţionale, pentru că deficitul este unul major. Nu putem să discutăm despre viaţa militarului român fără să luăm în calcul o asistenţă medicală serioasă şi o asistenţă psihologică foarte serioasă", a conchis ministrul Mihai Fifor.