Essensys a reuşit să atragă noi clienţi, implementând peste 30 de proiecte de succes pe parcursul anului, dintre care 50% au fost dezvoltate pentru clienţi din străinătate, potrivit unui comunicat emis redacţiei În general, proiectele menţionate sunt de lungă durată şi se bazează pe parteneriate strategice, prin care sunt consolidate relaţiile cu clienţii şi care susţin creşterea constantă a afacerii. Pentru 2025, compania estimează o creştere a cifrei de afaceri cuprinsă între 10-15%, susţinută de cererea tot mai mare pentru soluţii digitale, în special cele bazate pe AI, dar şi de amânarea investiţiilor programate pentru anul următor.
"Companiile au înţeles că, pentru a rămâne competitive, trebuie să fie deschise către tehnologie. Deşi încă există o reticenţă la schimbare, beneficiile precum optimizarea costurilor operaţionale şi eficientizarea echipelor le determină să apeleze la furnizori specializaţi, evitând astfel costurile unui departament intern. Pe lângă aceasta, observăm un trend în rândul companiilor deschise să adopte noi tehnologii; acestea se concentrează predominant pe soluţii personalizate, datorită flexibilităţii pe care o oferă", explică Mihai Matei, CEO Essensys, furnizorul de soluţii de software end-to-end şi aplicaţii mobile, cu o activitate de 20 de ani pe piaţă.
Una dintre tendinţele majore din industrie pentru 2025 este adoptarea tehnologiilor bazate pe AI. "Tot mai multe companii utilizează agenţi de inteligenţă artificială pentru automatizarea sarcinilor repetitive, optimizarea proceselor şi luarea deciziilor strategice. Cei care adoptă aceste tehnologii nu doar că ţin pasul cu viitorul, ci îl modelează", adaugă Mihai Matei.
Unul dintre cele mai complexe proiecte marca Essensys, implementat anul trecut, a fost pentru o companie de real estate activă la nivel internaţional, utilizând AI pentru a automatiza procesul de evaluare a proprietăţilor. Soluţia a redus timpul necesar analizelor cu peste 90% şi a preluat un rol important în procesul de evaluare, deoarece AI elimină riscul de erori umane, care erau frecvente în procesul anterior din cauza subiectivismului. Practic, AI a standardizat procesul, oferind evaluări obiective şi precise, ceea ce a îmbunătăţit considerabil eficienţa şi acurateţea întregului sistem de evaluare.
România, un hub IT cu potenţial, dar cu provocări
"România rămâne un centru important pentru dezvoltarea de soluţii software personalizate. Calitatea muncii este recunoscută internaţional, iar acest avantaj competitiv ne menţine pe un trend ascendent", mai spune Mihai Matei.
În ceea ce priveşte recrutările din acest domeniu, eliminarea facilităţilor fiscale adaugă o presiune asupra unei pieţe aflate deja în dificultate. O parte dintre talentele cu experienţă şi bine pregătite optează să lucreze pentru companii multinaţionale, unde pachetele salariale sunt comparabile cu cele din Europa de Vest sau Statele Unite. Iar, de anul acesta, această tendinţă se preconizează că va fi accentuată. În 2024, Essensys şi-a întregit echipa cu peste 20 de noi colegi, totalizând astfel 130 de angajaţi.
"Privim anul acesta cu optimism, în ciuda contextului actual din piaţă, iar previziunile pozitive se datorează proiectelor semnate cu clienţi internaţionali. Pentru 2025, ne-am propus să ne extindem şi mai mult activitatea către alte pieţe internaţionale, precum Arabia Saudită şi regiunea DACH - Germania, Austria şi Elveţia. Regiunea DACH are un mare potenţial pentru extinderea soluţiilor software datorită nevoii de digitalizare accelerate şi deschiderii faţă de adoptarea de noi tehnologii. În plus, aceasta se confruntă cu lipsa specialiştilor IT, ceea ce creează oportunităţi pentru furnizorii de software. Ne propunem să creştem cifra de afaceri cu între 10-15%, iar una dintre strategiile pentru anul acesta, pe lângă extinderea către noi pieţe, este să ne consolidăm şi mai mult prezenţa pe piaţa locală, dar şi pieţele internaţionale în care suntem deja prezenţi", conchide Mihai Matei.
Opinia Cititorului