Ministerul Agriculturii anunţă măsuri de sprijin pentru sectorul apicol în contextul pandemiei Covid 19

J.P.
Miscellanea / 28 august 2020

Ministerul Agriculturii anunţă măsuri de sprijin pentru sectorul apicol în contextul pandemiei Covid 19

Guvernul a adoptat joi o Hotărâre privind aprobarea schemei 'Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie - mai 2020 asupra sectorului apicol', a anunţat vineri Ministerul Agriculturii, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, scopul acestui ajutor este susţinerea activităţii în sectorul apicol pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada menţionată, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producţie.

Cuantumul ajutorului este de 25 lei/familia de albine, iar valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 49,94 milioane lei, reprezentând circa 10,51 milioane euro la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019, respectiv 4,7496 lei.

"Beneficiarii acestei măsuri sunt: apicultori, persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii; apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016; apicultori, persoane juridice, precum şi oricare formă asociativă cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii", se menţionează în comunicat.

Pentru a putea beneficia de ajutorul de stat, fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă familii de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data 1 martie 2020, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu"; să aibă familii de albine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.

Ministerul Agriculturii precizează că fermierii îşi vor primi banii până la data de 31 decembrie 2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb