Ministerul Apărării Naţionale a reacţionat în urma unor dezinformări cu privire la apărarea spaţiului aerian la României şi precizează că încercările de a prezenta măsurile concrete de întărire a capacităţii de apărare a României şi a NATO drept acte de trădare naţională se înscriu în tiparul campaniilor de dezinformare desfăşurate în spaţiul public din România, inclusiv de actori statali care au o agendă contrară suveranităţii României şi împotriva NATO, conform News.ro.
Inforadar, platforma de ştiri a Ministerului Apărării Naţionale, demontează o ştire falsă care susţine că România urmează să cedeze spaţiul aerian şi comanda Armatei Române la NATO.
"Ministerul Apărării Naţionale reiterează faptul că, în ultima vreme, s-au înmulţit acţiunile de dezinformare şi manipulare răspândite în spaţiul public românesc, prin care se încearcă discreditarea acţiunilor de întărire a capacităţii de apărare şi de reacţie în faţa oricăror forme de agresiune luate la nivel naţional ori împreună cu aliaţii din NATO. Este cât se poate de evident că apărarea şi securitatea României nu sunt ameninţate de Aliaţi şi parteneri. Suveranitatea naţională nu este o frază sau un concept speculativ, ci un complex de principii si acţiuni pe care statul român le exercită în mod suveran, atât prin acţiuni naţionale, cât şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, cea mai puternică instituţie politico-militară cu caracter defensiv din istorie", precizează Inforadar.
Reprezentanţii MApN au adăugat că niciodată România nu a avut garanţii mai puternice pentru suveranitate şi securitatea naţională, la nivelul asigurat de statutul de membru NATO şi a menţionat că că NATO operează ca un instrument de amplificare si protejare a suveranităţii fiecăruia dintre membrii săi, nu doar în domeniul apărării şi securităţii, ci în toate dimensiunile.
"Pe acest fond, revenim cu precizări suplimentare în legătură cu proiectele legislative iniţiate de Ministerul Apărării Naţionale, Legea privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, respectiv Legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român, a căror transmitere către Parlamentul României a fost aprobată de Guvern în şedinţa din 12 decembrie. În plus faţă de dezinformările detectate în spaţiul public şi semnalate în postarea realizată în 13 decembrie, atragem atenţia asupra unei noi încercări de manipulare răspândită în platformele digitale şi de unele publicaţii on-line, prin care se acreditează ideea falsă că prevederile articolului 7 al proiectului Legii privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, prin care se reglementează modul în care, în scopul apărării colective, spaţiul aerian național este integrat în spaţiul aerian al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, ar însemna un act de trădare a intereselor naţionale (!)", mai scrie platforma Inforadar.
Ministerul Apărării Naţionale explică că o astfel de interpretare este falsă.
"Gestionarea în comun a spaţiului aerian al ţărilor NATO reprezintă un exemplu concret prin care Alianţa Nord-Atlantică îşi îndeplineşte în mod eficient principala misiune asumată prin Tratatul de la Washington, aceea a apărării colective împotriva oricăror ameninţări şi provocări. Spaţiul aerian al ţărilor NATO este gestionat într-o formă integrată, pentru utilizarea cât mai eficientă a capabilităţilor defensive aflate permanent la datorie. Aceste măsuri nu diminuează în niciun fel suveranitatea ţărilor membre asupra propriilor spaţii aeriene", mai notează Inforadar.
MApN reaminteşte faptul că Forţele Aeriene Române au dislocat de două ori aeronave de luptă şi personal aeronautic în Baza Aeriană ©iauliai, Lituania - în 2007, cu patru aeronave MiG -21 LanceR şi 67 de militari, respectiv în 2023, cu patru F-16 şi 100 de militari, pentru executarea unor misiuni de poliţie aeriană sub comandă NATO.
"Misiunea acestor detaşamente, dislocate prin rotaţie de forţe aeriene ale membrilor NATO, este de apărare a spaţiului aerian al Ţărilor Baltice şi nu afectează suveranitatea acestor ţări.
În mod similar, în România, aliaţii din NATO dislocă prin rotaţie detaşamente de forţe aeriene - cu aeronave de luptă şi tehnică de apărare aeriană sau de radiolocaţie, pentru executarea unor misiuni de poliţie aeriană extinsă sub comandă NATO, care suplimentează misiunile de poliţie aeriană executate de Forţele Aeriene Române, sub comandă naţională", a mai transmis sursa citată.
Reprezentanţii Ministerului Apărării au mai precizat că în prezent, în Baza 57 Aeriană "Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino", de la Mihail Kogălniceanu acţionează un detaşament spaniol, format din aproximativ 150 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi opt aeronave F-18 Hornet.
"Misiunile acestui detaşament vizează întărirea capacităţii de reacţie în orice situaţie în care s-ar putea manifesta o ameninţare la integritatea spaţiului aerian comun al Alianţei, se execută pe baza unei proceduri de integrare a spaţiilor aeriene naţionale ale ţărilor NATO, care sunt aplicate pe întregul teritoriu comun al NATO şi nu afectează exercitarea suveranităţii fiecăreia dintre ţările NATO asupra propriului spaţiu aerian. În România, dislocarea de detaşamente de forţe aeriene aliate a fost decisă în 2014, la Summit-ul din Ţara Galilor, în urma acţiunilor agresive ale Federaţiei Ruse în Ucraina - soldate cu anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea", a mai anunţat platforma de ştiri a Ministerului Apărării Naţionale.
MApN mai transmis că astfel de dezinformări şi manipulări constituie încercări de subminare a suveranităţii şi securităţii naţionale.
"Răspândirea unor informaţii false pe acest subiect nu are legătură cu apărarea intereselor naţionale ale României. Încercările de a prezenta măsurile concrete de întărire a capacităţii de apărare a României şi a NATO drept... acte de trădare naţională se înscriu în tiparul campaniilor de dezinformare desfăşurate în spaţiul public din România, inclusiv de actori statali cu o agendă contrară suveranităţii României şi împotriva NATO, prin care se încearcă inducerea unui climat de panică şi de slăbire a încrederii în capacitatea instituţiilor din sistemul naţional de securitate de a-şi îndeplini misiunile constituţionale.
Astfel de dezinformări şi manipulări, prin care este atacat cel mai puternic instrument de garantare a acestora, constituie încercări de subminare a suveranităţii şi securităţii naţionale", a mai precizat Ministerul Apărării.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.12.2024, 12:32)
Ministerul Apararii ar trebui sa ia atitudine .Cetatenii Romaniei , unii dintre ei , devin peste noapte filosovietici fara sa stie neintelegind nici situatia globala si nici ceea ce ii va lovi .Cind vor intelege le va fi prea tirziu .
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.12.2024, 13:33)
A luat deja atitudine si pare ca minte, da MApN dezinformeaza.
2. Pai cam e tradare de tara
(mesaj trimis de anonim în data de 15.12.2024, 12:52)
Pai cam e tradare de tara pentru ca nu poti sa pui o armata nationala sub controlul unei puteri straine.
Asta inseamna ca NATO poate intra oricand in razboi cu Rusia, fara acordul Romaniei si trupe romanesti pot fi trimise drept carne de tun in Ucraina, sub comanda straina, lucru foarte grav.
Nu mai pacaliti oameniii..
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.12.2024, 13:14)
Pai si reciproca e valabila, daca mujicii invadeaza Romania, celelalte tari NATO vin in sprijinul Romaniei. “Toti pentru unul, unul pentru toti”, gata cu pacturi Ribbentrop-Molotov si ultimatumuri sa cedam Basarabii la mujicii “pacifisti”
2.2. Pai vin dar.. (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.12.2024, 13:24)
Pai vin dar.. pe comanda lor, pe turta si pe banii lor.. asa scrie in tratatele NATO.. nu sa comande trupe romanesti sa le trimita in prima linie a frontului...
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.12.2024, 14:00)
Si in al doilea razboi mondial dupa 23 August cine trimitea trupele romane in razboi in “prima linie”, cine comanda trupele, cine avea comanda, Romania:-)?
2.4. Atunci Romania era in razboi (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.12.2024, 14:09)
Atunci Romania era in razboi. Dar, daca predai controlul trupelor pe timp de pace, cum garantezi ca mai ai democratie ??
3. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 15.12.2024, 12:58)
Extrem de nociv .Cetateni care romani fiind ,fara putinta de tagada , din necunostere sau din prostie pura se aliaza fara sa stie cu sovietele .Unii dintre noi nici macar nu stiu ce ii asteapta daca se aliaza cu rusii si minati de o simpla rautate personala vor intra in gura lupului .Puteti macar , voi cei care credeti ca sunteti patrioti , sa intelegeti ce va asteapta si ce vor face ceilalti din jurul nostru ?Gata .V-ati razbunat destul .Acum ginditi pentru copiii vostri .Stiti macar ce vor face ucrainienii si aliatii lor daca romanii vor trada ? Nu va doresc sa aflati .
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.12.2024, 13:12)
Garanții împotriva cui și de ce?
5. Dupa parerea mea
(mesaj trimis de anonim în data de 15.12.2024, 13:18)
Dupa parerea mea aceste texte de lege creaza contextul ca armata, aflata sub comanda straina, sa poata deschide focul in popor, ca in 1989, in caz de revolta impotriva regimului neomarxist, ceea ce e foarte grav.
Oricand se poate insinua NATO cu niste generali straini sub pretextul ca ne apara de Rusia (sau de virus)..
Ganditi-va bine
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.12.2024, 14:01)
Armata nu trage in popor doar in tradatori .gindeste