MINISTERUL CULTURII:  "Peste 5.700 de operatori culturali vor beneficia de sprijin guvernamental anul acesta"

A.P.
Miscellanea / 25 ianuarie 2021

"Peste 5.700 de operatori culturali vor beneficia de sprijin guvernamental anul acesta"

Ministerul Culturii a transmis luni, după mai mult de două luni de consultări şi întâlniri organizate la nivel de Guvern, anul trecut, cu reprezentanţii sectorului cultural, a centralizat şi analizat propunerile înaintate şi a elaborat un pachet de sprijin financiar care urmăreşte relansarea activităţii culturale a aproximativ 5.700 de beneficiari, potrivit News.

MC a iniţiat discuţii cu Ministerul Sănătăţii şi cu alte ministere de resort asupra condiţiilor şi elaborării unui calendar concret, care să ofere predictibilitate operatorilor culturali.

"Mai mult decât oricând, sectorul cultural are nevoie de perspectivă şi de predictibilitate. Un dialog constructiv, bazat pe realitatea epidemiologică şi realizat împreună cu specialiştii din sănătate, ne va ajuta să depăşim această perioadă dificilă şi să înaintăm spre normalitate", a transmis ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

În ceea ce priveşte sectorul cultural, a fost transmis că pachetul de sprijin financiar cuprinde două scheme:

Schemă de ajutor de minimis, dedicată exclusiv sectorului cultural independent din România, oferă posibilitatea profesioniştilor (artişti, muzicieni şi alţi operatori culturali înregistraţi ca ONG sau SRL) de a accesa un microgrant nerambursabil în valoare fixă de 8.000 de euro care să le asigure continuitate în domeniul cultural în care activează.

Schemă de ajutor de stat cuprinde 4 tipuri de granturi şi vine să sprijine financiar evenimentele culturale, festivalurile, librăriile şi editurile grav afectate de efectele pandemiei COVID-19. Banii vor fi alocaţi pentru proiecte viitoare, iar valoarea granturilor va fi determinată de numărul de bilete sau cărţi vândute de fiecare operator cultural în 2019. Mai mult decât atât, Ministerul Culturii se va asigura ca sprijinul financiar acordat la nivel de proiect să ajungă la beneficiarii finali prin delimitarea categoriilor de cheltuieli eligibile, respectiv ca avansul acordat să fie imediat transferat prestatorilor (artişti, tehnicieni şi alţi lucrători din sectorul cultural).

În ceea ce priveşte alocările financiare aferente celor două scheme, sectorul cultural independent va beneficia de aproximativ 60% din suma totală alocată, evenimentele culturale şi festivalurile - de aproximativ 20%, iar librăriile şi editurile - de restul de 20%.

Elaborarea celor două scheme de ajutor a fost finalizată, iar documentaţia a fost avizată la nivelul Ministerului Culturii.

Imediat după asigurarea finanţării pentru schemele de ajutor dedicate sectorului cultural, Ministerul Culturii va lansa în consultare publică actul normativ de aprobare a acestora, se mai arată în comunicat.

"Ministerul Culturii îşi propune să asiste financiar relansarea proiectelor culturale. Doar astfel ne putem asigura că atât artiştii independenţi, cât şi operatorii culturali vor putea crea noi produse culturale sau vor continua cu noi ediţii pentru evenimentele sau festivalurile care şi-au câştigat de-a lungul anilor faima europeană şi mondială", a mai spus Gheorghiu.

Ministerul Culturii a centralizat şi analizat toate nevoile urgente ale sectorului cultural şi, împreună cu celelalte ministere de resort, a elaborat şi implementat un plan de măsuri specifice:

1. Indemnizaţii/şomaj tehnic în valoare de 4.072 lei pentru toţi artiştii şi lucrătorii culturali. Ca urmare a demersurilor realizate, Ministerul Culturii a introdus în categoria de beneficiari eligibili şi persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturi de autor şi drepturi conexe. Această măsură este valabilă până la data de 30 iunie 2021.

În prezent, Ministerul Culturii iniţiază discuţii cu Ministerul Finanţelor pentru ca operatorii culturali să beneficieze de o scutire a plăţii taxelor pentru indemnizaţii sau de o reeşalonare a acestora fără dobânzi şi penalităţi, dat fiind că, până la repornirea activităţilor culturale, aceştia nu pot înregistra niciun fel de venituri.

2. Microgranturi, capital de lucru sau capital pentru investiţii. Prin demersurile sale, Ministerul Culturii a reuşit să includă şi operatorii culturali în categoria beneficiarilor eligibili ai sprijinului financiar acordat prin efectul OUG 130/2020.

În prezent, în completare la ajutorul primit prin intermediul OUG 130/2020 şi ţinând cont că activitatea sectorului este în continuare suspendată, Ministerul Culturii are în analiză şi va înainta cu celeritate Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului propunerea de includere a codurilor CAEN aferente industriei culturale în cadrul schemei de ajutor de stat pentru HoReCa stabilite conform OUG 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID-19.

3. Amânarea plăţii ratelor la bănci. Prin implicarea Ministerului Culturii şi operatorii culturali au beneficiat, în 2020, de amânarea plăţii ratelor la bănci.

Ministerul Culturii va înainta Ministerului Finanţelor propunerile operatorilor din industria culturală cu privire la modificarea restricţiei de 9 luni ce vizează amânarea plăţii ratelor şi permiterea amânării până cel puţin la data de 01.10.2021, în cazul entităţilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul cultural.

4. Sectorul cultural a mai beneficiat şi de amânarea rambursării preţului biletelor pentru evenimentele care nu au mai avut loc în 2020.

5. La iniţiativa Ministerului Culturii, 167 de lucrări semnate de 100 de artişti români contemporani au fost cumpărate de Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

"În luna aprilie, într-un moment critic pentru artiştii români afectaţi de restricţiile impuse de pandemie, am propus finanţarea unui program de achiziţie de artă contemporană. Este o investiţie a statului român în artiştii români. Această măsură economică a vizat susţinerea creaţiei plastice româneşti şi îmbogăţirea patrimoniului muzeal (...)", a declarat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

6. În plan consultativ, Ministerul Culturii a preluat solicitările rezultate în urma discuţiilor din cadrul grupului de lucru organizat la nivel de viceprim-ministru şi le-a înaintat, la data de 14.01.2021, către ministerele cu atribuţii în domeniile respective, urmând să asigure susţinerea acestora la nivel guvernamental.

"Activitatea sectorului cultural a fost prima restricţionată, a rămas restricţionată pe întreaga perioadă şi cel mai probabil va fi ultima care îşi va reporni motoarele, la capacitate maximă. Ţinând cont de aceste lucruri şi de rolul vital pe care cultura şi arta le au în bunăstarea unei societăţi, pentru valorificarea identităţii naţionale, cât şi în dezvoltarea generaţiilor viitoare, trebuie să ne asigurăm că sectorul cultural va supravieţui şi va rămâne competitiv în raport cu produsele culturale din alte state. Pentru acest deziderat, Ministerul Culturii va depune toate diligenţele necesare", a adăugat ministrul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb