MINISTERUL EDUCAŢIEI: Medii de peste 5 la aproape 77% din candidaţii la Evaluarea Naţională

D.Ţ.
Miscellanea / 4 iulie 2021

Medii de peste 5 la aproape 77% din candidaţii la Evaluarea Naţională

Aproximativ 77 % dintre candidaţii la Evaluarea Naţională au avut medii peste 5, în timp ce 132 de candidaţi au avut media 10, informează Ministerul Educaţiei, care a publicat, duminică, rezultatele finale obţinute, după soluţionarea contestaţiilor, de absolvenţii clasei a VIII-a care au susţinut probele între 22 şi 25 iunie, conform Agerpres.

În urma reevaluării lucrărilor contestate, proporţia candidaţilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 76,90% (94.629 de candidaţi), în creştere cu 0,10% (103 candidaţi) faţă de rezultatele iniţiale (76,80%). A crescut, de asemenea, şi numărul candidaţilor cu media generală 10: de la 120 la 132 (+12).

Au fost depuse 20.268 de contestaţii, în creştere, comparativ cu anul trecut (15.275), dar cu valori inferioare faţă de anii anteriori: 2019 - 21.509 contestaţii, respectiv 2018 - 23.761 de contestaţii.

Rata de participare a fost de 93,9%: 123.122 de candidaţi prezenţi (dintr-un total de 131.179 de absolvenţi înscrişi). Dintre aceştia, 28.493 de candidaţi (23,10%) au obţinut medii mai mici decât 5 (cinci). Au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă cinci elevi, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a VIII-a vizează competenţele dobândite pe parcursul învăţământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învăţământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (20%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb