Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, în perioada 17 martie - 1 aprilie 2022, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. - Groupe Societe Generale şi Alpha Bank, în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti, conform unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit sursei citate, titlurile de stat în lei au scadenţe de 1 an şi 3 ani cu dobânzi anuale de 4,75% şi respectiv 5,50%, iar cele în euro au scadenţe de 1 an şi 2 ani şi dobândă anuală de 1,20%, respectiv 1,60%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
"Titlurile de stat FIDELIS sunt o investiţie sigură prin care orice român poate economisi şi primi cele mai mari bune dobânzi de pe piaţă la EURO. Investiţia în titlurile de stat FIDELIS oferă posibilitatea unui câştig suplimentar, în funcţie de condiţiile de piaţă. Mai mult decât atât, titlurile de stat fiind denominate în lei şi euro sunt accesibile persoanelor fizice rezidente şi nerezidente, asigură recuperarea investiţiei şi a câştigului din dobânzi pentru investitorii din întreaga Uniune Europeană," a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.
Titlurile de stat destinate populaţiei sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacţionate pe piaţa secundară interbancară. În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.
Deţinătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.
1. Totuși
(mesaj trimis de Vasi în data de 16.03.2022, 17:16)
Cea mai mare dobândă la cea mai mare inflație!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2022, 19:20)
Super tare. La 50.000 E la 1.20 %dobanda/ an iei 600E/ an - 50 E/ luna adica vreo 250 de lei.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Ion în data de 16.03.2022, 20:44)
Dobanda la EURO este bataie de joc pentru cetatenii romani.
Ce dobanda plateste statul cand se imprumuta in EURO de la bancile din tara sau strainatate ?
Asa isi respecta cetatenii sai statul roman , un stat esuat.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.03.2022, 09:39)
bine punctat, jos palaria!
4. si neamul meu, cel rrrrrromaneeeesc
(mesaj trimis de acolo, unde este tara mea în data de 16.03.2022, 21:20)
Titlurile de stat NU sint pentru investitori.
Se adreseaza oamenilor cu caracter nobil, care isi doresc o Romanie puternica si performanta, ancorata profund in paradigma modernitatii si progresului, atit individual, cit si social.
Investitorul de portofoliu este, ca mentalitate, o lacusta. Opusul unui antreprenor (poate cea mai sofisticata si gingasa creatura).