Ministerul Mediului: Noul SUMAL va intra în teste la sfârşitul lunii Aprilie

S.B.
Miscellanea / 16 aprilie 2020

Ministerul Mediului: Noul SUMAL va intra în teste la sfârşitul lunii Aprilie

Testele la noul SUMAL vor demara la sfârşitul lunii aprilie, în acest moment unele module ale sistemului fiind deja finalizatea a informat, azi, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), pe pagina de Facebook, conform Agerpres.

"Noul #SUMAL a intrat în linie dreaptă! Unele module ale sistemului sunt deja finalizate, în timp ce altele se află în faze avansate, iar de la sfârşitul acestei luni vom începe testele. O componentă importantă o reprezintă noul portal www.inspectorulpadurii.ro, destinat cetăţenilor, la care se lucrează în prezent. În foarte scurt timp, toţi românii care doresc să se implice în lupta împotriva tăierilor ilegale de pădure vor avea la dispoziţie un instrument modern şi transparent, actualizat în timp real. Până atunci, însă, mai avem o veste bună: începând de ieri, am reuşit să #deblocăm multe din funcţiile vechiului portal www.inspectorulpadurii.ro, inclusiv cea mai importantă, respectiv căutarea după numărul de APV. Astfel, dacă oricine întâlneşte un panou în pădure pe care scrie partida care este în curs de exploatare, poate să verifice ce avize au plecat din acea pădure", precizează ministerul de resort.

Potrivit sursei citate, începând de joi, 16 aprilie, publicul are acces la date istorice legate de aceste tăieri de lemn.

"Această măsură îi ajută, pe de o parte, pe cei care fac o muncă cinstită şi legală, fără să aibă nimic de ascuns. În acelaşi timp, îi încurcă pe cei care se ascund în spatele birocraţiei pentru a ocoli legea. Reamintim că în anul 2017, în mod inexplicabil, o parte din funcţiile publice ale portalului au fost blocate, accesul cetăţenilor la informaţie fiind, din păcate, restricţionat (...) Aşadar, începând de acum, cetăţenii au din nou acces, prin www.inspectorulpadurii.ro, la istoricul pe zile al avizelor emise, datele publice de identificare ale operatorilor economici, iar căutarea în funcţie de actul de punere în valoare şi seria avizului sunt din nou disponibile", arată MMAP.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, speră ca demersul autorităţilor să reprezinte "un sprijin pentru cetăţenii, ONG-urile, companiile şi silvicultorii care doresc să vină alături de noi în lupta împotriva tăierilor ilegale de pădure".

La sfârşitul lunii septembrie a anului trecut, Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP), de la acea vreme, menţiona că echipamentele noului Sistem Naţional Integrat de Urmărire a Trasabilităţii Materialelor Lemnoase - SUMAL au fost achiziţionate şi sunt în curs de instalare şi configurare, lansarea versiunii complete fiind preconizată pentru data de 30 iunie 2020.

Conform ministerului, Direcţia Generală Păduri care are în responsabilitate administrarea SUMAL este, în acelaşi timp, implicată activ în implementarea noului sistem informatic - SUMAL 2, în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

În intervalul 2018 - 2019, MAP a achiziţionat echipamente IT instalate, configurate şi găzduite de STS, precum şi o dronă cu accesorii şi un GPS.

Noul sistem SUMAL are în componenţă 11 module: Super Admin - modulul de administrare al sistemului SUMAL; Garda Forestieră - modulul destinat Gărzilor Forestiere; Agent - destinat operatorilor economici; Amenajare - destinat evidenţierii în format GIS a fondului forestier naţional; Ocol - destinat administratorilor de păduri; Wood Tracking - destinat trasabilităţii masei lemnoase; IWood Tracking - destinat controlului trasabilităţii masei lemnoase; Inspectorul Pădurii (aplicaţie mobilă şi platforma web) - destinat populaţiei în vederea verificării transporturilor materialelor lemnoase; SNEICS - destinat evidenţei centralizate a contravenţiilor silvice; MFR - destinat urmăririi materialelor forestiere de reproducere; DDS - destinat evidenţei centralizate a controalelor conform regulamentului UE 995/2010 Due Diligence.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb