Ministerul Sănătăţii a tăiat alocaţia pentru stomatologie pentru că fondurile sunt insuficiente

F. A.
Politică / 14 aprilie 2013

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a explicat, astăzi, că a optat pentru tăierea alocaţiei pentru stomatologie în condiţiile în care fondurile sunt insuficiente şi a ales să le redirecţioneze către programe de sănătate mai importante, conform surselor de presă.

"Am 4 lei din care trebuie să dau 1 la stomatologie şi 3 la cancer, unde am nevoie de 5. Între a lăsa un om să moară şi a-i repara cuiva o carie, aleg să previn prima variantă", a explicat acesta.

Ministrul a precizat că este vorba despre o decizie politică şi că speră ca programul de stomatologie să fie reluat după rectificarea bugetară, existând semne ca va fi o rectificare pozitivă".

"Nu suntem noi Dumnezeu, ca să vorbesc foarte clar, şi nu ne pretindem, dar uneori trebuie să iei şi decizii care te pun într-o lumină nefavorabilă. Trebuie să ne-o asumăm", a precizat Eugen Nicolaescu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb