Ministerul Sănătăţii precizează că legislaţia interzice în mod explicit reutilizarea defibrilatoarelor

S.B.
Politică / 19 februarie 2023

Ministerul Sănătăţii precizează că legislaţia interzice în mod explicit reutilizarea defibrilatoarelor

Ministerul Sănătăţii precizează că legislaţia interzice în mod explicit reutilizarea stimulatoarelor şi defibrilatoarelor cardiace, iar dispozitivele active care au fost găsite la Spitalul "Sfântul Spiridon" aveau înscrisă această interdicţie pe ambalaj, informează news.ro.

"Legislaţia în vigoare interzice în mod explicit reutilizarea dispozitivelor şi materialelor de unică folosinţă, clasă din care fac parte dispozitivele implantabile menţionate, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi a măsurilor pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/745 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a Directivei 2001/83/CE, a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 şi a Regulamentului (CE) nr. 1.223/2009 şi de abrogare a Directivelor 90/385/CEE şi 93/42/CEE ale Consiliuluiâ", a transmis, duminică, Ministerul Sănătăţii, referindu-se la cazul stimulatoarelor cardiace reimplantate de către cardiologul din Iaşi.

Potrivit ministerului, art 4 prevede că "este interzisă reprelucrarea în vederea reutilizării în instituţiile sanitare publice şi private a dispozitivelor şi materialelor de unică folosinţă".

De asemenea, "este interzisă utilizarea în instituţiile sanitare publice şi private a dispozitivelor medicale de unică folosinţă, reprelucrate".

"În urma verificărilor efectuate la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi s-a constatat că dispozitivele medicale implantabile active din categoria menţionată aveau înscris în mod clar în instrucţiunile de utilizare şi pe ambalaj indicaţia producătorilor că sunt de unică folosinţă şi nu se reutilizează/resterilizează", a mai transmis Ministerul Sănătăţii.

Un cardiolog de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi a fost areatat preventiv, fiind acuzat că a reimplantat la pacienţi stimulatoare cardiace şi defibrilatoare prelevate de la persoane decedate.

Uneori, operaţiile nu erau necesre, iar medicul prescria pacienţilor tratamente care să inducă anumite simptome pentru a se ajunge la operaţie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. We now know that cancer is vulnerable between the frequencies of 100.000 Hz and 300.000 Hz! = now we attack leukemia cells.

    s c cret 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb