Patrusute şaptesprezece mii de doze de vaccin hexavalent vor fi distribuite în lunile octombrie şi noiembrie în întreaga ţară, suficient pentru acoperirea planului naţional de vaccinare au anunţat ieri reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Necesarul lunar de vaccin hexavalent este, în medie, de aproximativ 42.000 de doze.
"La data de 31.08.2018 stocul de vaccin hexavalent la nivel naţional era de 126.871 doze, document ce poate fi vizualizat pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică - Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile actualizat lunar în perioada 15 - 18 pentru luna anterioară. Necesarul lunar de vaccin hexavalent este în medie de aproximativ 42.000 de doze, aşadar stocul la nivel naţional acoperă necesarul pentru aproape 3 luni", au mai transmis reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Potrivit acestora, în situaţiile în care medicii de familie au nevoie de suplimentarea stocului de vaccin, trebuie să transmită solicitările către DSP.
"La nivel naţional, direcţiile de sănătate publică pot efectua redistribuiri, între judeţe, de doze de vaccin pentru a acoperi solicitările medicilor. Pentru vaccinul hexavalent a fost încheiat contract de furnizare pentru cantitatea de 417.000 doze", au mai precizat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Aceştia au explicat că 160.000 de doze vor fi livrate în luna octombrie şi 257.000 doze în luna noiembrie, aceste cantităţi fiind suficiente pentru acoperirea planului naţional de vaccinare.